Coalescență (fonetică)
Coalescența este o schimbare fonetică ce constă în fuziunea a două sunete într-unul singur[1][2][3]. După unii autori, de exemplu Dubois 2002, poate fi vorba și de fuziunea a mai mult de două sunete[4]. Pe de o parte, coalescența este, din punct de vedere fonetic, un tip de asimilare[1][3]; pe de altă parte, dintr-un punct de vedere lingvistic mai general, este un tip de contragere fonetică[4].
Coalescența poate fi privită din mai multe puncte de vedere:
- după categoria de sunete pe care o afectează: consoane sau vocale;
- după modul în care afectează sunetele: asimilare totală a unui sunet sau asimilare reciprocă;
- după entitățile pe care le afectează: interiorul unui cuvânt morfem, două morfeme în contact în componența unui cuvânt sau două cuvinte în contact;
- după caracterul diacronic sau sincronic al fenomenului: ținând de istoria cuvintelor, respectiv producând variante într-un anumit moment din istoria limbii.
Coalescențe de consoane
[modificare | modificare sursă]Uneori are loc o asimilare totală a unei consoane de către cea alăturată, care se păstrează și uneori se lungește, alteori rămâne scurtă.
De exemplu, în ro înmulți [ɨmmulˈtsi] există un caz de coalescență la contactul dintre prepoziția în, devenită prefix, și adjectivul mult, care s-a produs în procesul diacronic de formare a verbului a înmulți[5]. Exemple asemănătoare în alte limbi sunt:
- fr prepoziția latină in + limité „limitat” > illimité [il(l)imite] „nelimitat” (cu lungirea facultativă a consoanei rămase);
- sr pod „sub” + tekst > podtekst [pottekst] „subtext”, bez stida „fără rușine” > bestidan „nerușinat”[6].
O coalescență ocazională, deci sincronică, se produce în vorbirea rapidă, de pildă între cuvintele en ten mice [ˈtemmaɪs] „zece șoareci”[7].
Un exemplu de coalescență diacronică între un morfem radical și un morfem sufix lexical este hu község [ˈkøʃʃeːg] „comună” (substantiv)[8].
Alteori se formează un sunet diferit de ambele, cu trăsături articulatorii din ambele, adică o asimilare reciprocă:
- ro cât să [kɨt͡sːə] – coalescență între două cuvinte, sincronică[1];
- en don’t you [dəʊnt͡ʃʊ] „tu să nu” – coalescență sincronică între un cuvânt în care a avut loc un alt tip de fuziune (do + not) și alt cuvânt[7];
- hu kertje [ˈkɛrcɛ] „grădina sa” – coalescență diacronică între un cuvânt radical și un sufix gramatical[8].
Coalescențe de vocale
[modificare | modificare sursă]Două vocale în contact din silabe vecine pot fuziona într-un diftong. După unii autori, acesta este o singură vocală, complexă, care se modifică, astfel încât se aude o anumită calitate vocalică la începutul diftongului și alta la sfârșitul lui[9][10][11]. Astfel, diftongul devine nucleul silabei ce rezultată din fuziune[2]. Acest tip de coalescență are denumirea proprie de sinereză.
În limba română există sinereză, pe de o parte, în interiorul unor cuvinte. De pildă teatru era pronunțat [teˈa.tru] atunci când a intrat în limbă, dar în româna standard din secolul al XXI-lea se pronunță [ˈte̯a.tru][5]. Pe de altă parte, se produce deseori sinereză și la contactul dintre unele cuvinte. Uneori este obligatorie, de exemplu la întâlnirea unor pronume personale și reflexive neaccentuate monosilabice terminate în e sau în i cu formele personale ale verbului auxiliar a avea, ex. te-am întrebat, ți-am spus[12]. Alteori este facultativă: de atunci → de-atunci, îmi pare o poveste → îmi pare-o poveste etc.[5].
În franceză sau în italiană, sinereza are loc numai în interiorul unor cuvinte:
- fr lion [ljɔ̃] „leu” (la Paris și în vestul Franței) vs. [liˈɔ̃] (în nordul, estul și sudul Franței, precum și în Belgia), variante acceptate de standard[13];
- it Laura [ˈlau̯.ra] (în Toscana și în Italia de Nord) vs. [ˈla.u.ra] (în Italia de Sud)[14].
În unele limbi s-a produs coalescență de tip asimilare reciprocă în procesul istoric de reducere a diftongilor și a triftongilor la o singură vocală:
- la aurum > it oro „aur”[15], fr or[4];
- la aqua > fr veche eaue [e̯au̯ə] > fr modernă eau [o][16];
- fr veche lait [lajt] „lapte”, reine [rejn] > fr modernă [lɛ], respectiv [ʀɛːn][4];
- limba gotică maiza > en veche māra > en modernă more „mai mult”[17].
Într-o limbă ca franceza, a cărei ortografie este dominată de principiul istoric și etimologic, scrierea păstrează deseori diftongii și triftongii reduși.
În română sunt cazuri de reducere a două vocale în hiat la una singură, ca variante în graiuri față de limba standard. Procesul trece printr-o fază în care cele două vocale formează un diftong, ex. căuta [kə.uˈta] > [kəu̯ˈta] > căta[18].
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c Bidu-Vrănceanu 1997, p. 106-107.
- ^ a b Bussmann 1998, p. 192-193.
- ^ a b Crystal 2008, p. 82.
- ^ a b c d Dubois 2002, p. 89.
- ^ a b c Constantinescu-Dobridor 1998, articolul sinereză.
- ^ Klajn 2005, p. 30-31.
- ^ a b Crystal 2008, p. 39.
- ^ a b A. Jászó 2007, p. 127.
- ^ Bussmann 1998, p. 316.
- ^ Dubois 2002, p. 149.
- ^ Crystal 2008, p. 146.
- ^ Bărbuță 2000, p. 107.
- ^ Kalmbach 2013, § 4.21.
- ^ Dubois 2002, p. 464.
- ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul asimilare.
- ^ Picoche și Marchello-Nizia 1999, p. 198.
- ^ Bussmann 1998, p. 1160.
- ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul contragere.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- hu A. Jászó, Anna, Hangtan (Fonetică și fonologie), A. Jászó, Anna (coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, p. 73–162 (accesat la 2 septembre 2022)
- Bărbuță, Ion et al. Gramatica uzuală a limbii române, Chișinău, Litera, 2000, ISBN 9975-74-295-5 (accesat la 2 septembre 2022)
- Bidu-Vrănceanu, Angela et al., Dicționar general de științe. Științe ale limbii, București, Editura științifică, 1997, ISBN 973-440229-3 (accesat la 2 septembre 2022)
- en Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics Arhivat în , la Wayback Machine. (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 2 septembre 2022)
- Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online: Dexonline (DTL) (accesat la 2 septembre 2022)
- en Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 2 septembre 2022)
- fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002 (accesat la 2 septembre 2022)
- fr Kalmbach, Jean-Michel, Phonétique et prononciation du français pour apprenants finnophones (Fonetica și pronunțarea limbii franceze pentru vorbitorii de limba finlandeză), versiunea 1.1.9., Universitatea din Jyväskylä (Finlanda), 2013b, ISBN 978-951-39-4424-7 (accesat la 2 septembre 2022)
- sr Klajn, Ivan, Gramatika srpskog jezika Arhivat în , la Wayback Machine. (Gramatica limbii sârbe), Belgrad, Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, 2005, ISBN 86-17-13188-8 (accesat la 2 septembre 2022)
- fr Picoche, Jacqueline și Marchello-Nizia, Christiane, Histoire de la langue française (Istoria limbii franceze), ediția a III-a, Paris, Nathan, 1999
- fr Trésor de la langue française informatisé (Tezaurul limbii franceze informatizat) (TLFi) (accesat la 2 septembre 2022)