Dănuț Lupu

Dănuț Lupu
Informații generale
Data nașterii (57 de ani)[1]
Locul nașterii Galați, România
Post mijlocaș
Cluburi de seniori* Modificați la Wikidata
Ani Club Ap (G)
1985-1987 Dunărea Galați
1987-1990 Dinamo 90 (17)
1990-1991 Panathinaikos 10 (1)
1991-1993 Korinthos F.C.⁠(d) 47 (3)
1993-1994 OFI Creta 9 (1)
1994 Rapid 2 (0)
1994-1995 Brescia 15 (1)
1995 Rapid 13 (6)
1995-1997 Dinamo 42 (7)
1997-2000 Rapid 77 (13)
2000-2001 Dinamo 4 (1)
2001 Hapoel Tzafririm⁠(d) 1 (0)
Echipa națională Modificați la Wikidata
Ani Țară Ap (G)
1989-1998  România 14 (0)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Dănuț Lupu (n. , Galați, România) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990. Este recunoscut pentru abilitățile sale de dribling.[2]

Cariera de jucător

[modificare | modificare sursă]

Dănuț Lupu și-a început cariera fotbalistică la clubul local Dunărea Galați, unde a evoluat între 1985-1987. A fost imediat remarcat de conducătorii lui Dinamo, fiind transferat la echipa roș-albilor în 1987. Contribuie prin jocul său inventiv și creator la cucerirea eventului în 1990, precum și la parcusul dinamoviștilor în Cupa Cupelor, încheiat în semifinalele competiției. Tot în 1990, el participă cu echipa națională la turneul final al Campionatului Mondial din Italia.

După Campionatul Mondial din 1990, Lupu a semnat un contract cu echipa greacă Panathinaikos Atena cu care a câștigat titlul de campion al Greciei în 1991. A mai jucat în Grecia la Korinthos și OFI Creta.

În 1994, a revenit în România și a semnat cu Rapid București, însă după doar două meciuri jucate în Divizia A, a acceptat oferta de la echipa italiană Brescia Calcio, condusă de Mircea Lucescu. După un sezon în Serie A, Brescia a retrogradat, iar Lupu a revenit în România, la Rapid, iar apoi a jucat două sezoane din nou la Dinamo. În 1997, Lucescu a venit la Rapid, iar Lupu s-a întors la formația feroviară cu care a devenit campion al României în 1999. În 2000, a ajuns pentru a treia oară la Dinamo. Și-a încheiat cariera de jucător în 2001, la echipa israeliană Hapoel Tzafririm.

Echipa națională

[modificare | modificare sursă]

Lupu a debutat la naționala României la 11 octombrie 1989 când a intrat în minutul 64 al unui meci contra Danemarcei, din preliminariile Mondialului din 1990. A jucat în două meciuri la Cupa Mondială din Italia, 1-1 cu Argentina și 0-0 cu Irlanda, în optimi, meci în care a transformat una dintre loviturile de departajare, dar România a pierdut cu 5-4. A fost singurul turneu final la care a participat cu echipa națională. A 14-a și ultima partidă la națională a fost un meci amical, contra Israelului, pe 18 martie 1998.

În călătoria făcută de Dinamo la Dundee pentru un meci din sezonul 1988-89 al Cupei Cupelor, contra lui Dundee United, Lupu a fost arestat pentru furt din magazine, dar a fost eliberat după intervenția antrenorului Mircea Lucescu care a convins poliția să nu deschidă dosar penal.[3][4]

În perioada în care a fost sub contract cu Panathinaikos, Lupu a fost arestat la Atena și a petrecut două luni și jumătate la închisoare, fiind acuzat că era liderul unei grupări de hoți români care furau mașini din Grecia.[5][6][7] Lupu a pretins că a fost arestat deoarece președintele lui Panathinaikos, Yiorgos Vardinogiannis voia să nu-i mai plătească salariul și să îi rezilieze contractul.[5][6][7]

In octombrie 2023, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Lupu la șapte luni și zece zile de închisoare deoarece a condus în repetate rânduri mașini fără permis de conducere.[8][9][10] A fost eliberat în aprilie 2024.[11][12]

Dinamo București

Panathinaikos

Rapid București

  1. ^ Danut Lupu, Transfermarkt, accesat în  
  2. ^ „La 54 de ani, Dănuț Lupu, maestrul driblingurilor, mărturisește: "Doar de doi jucători treceam cu greu". Digisport.ro. . Accesat în . 
  3. ^ „Cum au fost create marile echipe ale anilor '80?. Episodul 3: Dinamo - Show cu doar 14 "câini". Dar de rasă”. Gazeta Sporturilor. . Accesat în . 
  4. ^ „Dezvăluire teribilă: Lupu după gratii la Dundee! Cum l-a scos "Il Luce" din celulă”. www.fanatik.ro. . Accesat în . 
  5. ^ a b „Atena, cosmarul lui Danut Lupu”. Libertatea. . Accesat în . 
  6. ^ a b „Dănuț Lupu despre momentul în care a fost arestat în Grecia: "Eu cu hoții, Maradona cu drogurile! Noi eram șefii Mafiei!". România TV. . Accesat în . 
  7. ^ a b „Top 5 fotbaliști români arestați în străinătate”. Theplaymaker.ro. . Accesat în . 
  8. ^ „De ce a fost condamnat definitiv Dănuț Lupu la închisoare cu executare”. Libertatea. . Accesat în . 
  9. ^ „Șoc! Dănuț Lupu, condamnat la închisoare cu executare: cât de mare e sentința primită de fostul fotbalist de la Dinamo și Rapid!”. Prosport. . Accesat în . 
  10. ^ „Dănuț Lupu, condamnat definitiv la închisoare. Cât va sta închis”. Playsport.ro. . Accesat în . 
  11. ^ „Dănuț Lupu a fost eliberat din închisoare! Incident cu o reporteră: "Mă hărtuiești!". Gazeta Sporturilor. . Accesat în . 
  12. ^ „Primele imagini cu Dănuț Lupu, după ce a fost eliberat din Penitenciarul Rahova: "Am făcut o greșeală, am plătit-o. Când voi lua permisul voi conduce iar". Antena 3. . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]