Fericire

Fericirea este o stare mentală de bine, fiind caracterizată de emoții pozitive sau plăcute, de la mulțumire la bucurie intensă. Diferite abordări biologice, psihologice, religioase și filozofice s-au străduit să definească fericirea și să identifice sursele sale.

Diverse grupuri de cercetare, inclusiv psihologia pozitivă, au făcut eforturi pentru a aplica o metodă științifică de a răspunde la întrebări despre ceea ce este „fericirea” și cum am putea-o atinge.

Filozofii și gânditorii religioși de multe ori definesc fericirea în termeni de a trăi o viață bună sau înfloritoare, mai degrabă decât pur și simplu ca o emoție. Fericirea socratică este viața în conformitate cu etica și nu e neapărat însoțită de emoții pozitive.

Fericirea este „starea de mulțumire sufletească intensă și deplină”.^[1] Fiind o stare sufletească profundă are și o arie de exprimare extinsă. De pildă:

• „din fericire, locuțiune adverbială — printr-un concurs de împrejurări favorabile.”^[2]
• „fericit, adjectiv, uneori substantivat — care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească, plin de bucurie”.^[3]
• „fericit, substantiv masculin — primul grad de sfințenie acordat de sinod sau de papă”.^[4]

Substantivul românesc fericire este o schimbare a categoriei morfologice a formei lungi a infinitivului verbului^[5] a ferici, fericire. Acesta, la rândul său, este un derivat al adjectivului ferice. Adjectivul românesc ferice este moștenit de limba română din latină fēlix, felīcis^[6]: „roditor”, „cu succes”, „fericit”, „ferice”, „norocos”, „aducător de noroc”, „de bun augur”, „propice”, „salutar”, „care te fericește”, „delicios”, „încântător”, „bogat”, „favorabil”, „fecund”, „priceput”, „talentat”.^[7][8] În limba română, dar și în alte limbi neolatine, a fost moștenită forma de acuzativ singular, în cazul de față, felīcem, urmând legile fonetice cunoscute: căderea consoanei finale „-m”, trecerea lui „-l-” intervocalic la „-r-”.

Este de amintit faptul că radicalul fe- semnifică „abundența”, „bogăția”, „prosperitatea”.

• DEX = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti”, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, 1998, ISBN 973-637-087-x
• Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7;
• G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura științifică și enciclopedică, București, 1983;
• Dicționar latin - romîn, Redactor principal: Rodica Ocheșanu; Redactori: Liliana Macarie, Sorin Stati, N. Ștefănescu, Editura științifică, București, 1962.

• În căutarea fericirii: o călătorie cu mijloacele științei, 18 martie 2012, Mihaela Stănescu, Descoperă
• Ecologia fericirii Arhivat în 18 mai 2013, la Wayback Machine., 19 august 2010, Revista Magazin
• Miturile fericirii – ce ne face fericiți cu adevărat?, 27 noiembrie 2013, Marius Comper, Descoperă

• Formula fericirii de Ștefan Klein