Iacob (nume)
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Iacob este un nume de familie sau prenume masculin. Iacob sau Jacobus este forma latinizată a numelui ebraic יעקב (Ia'acov). Din punct de vedere etimologic numele provine de la cel al patriarhului biblic Iacob, fiind legat de cuvântul ebraic „akev” care în traducere înseamnă călcâi. După Vechiul Testament Iacob la naștere se ținea de călcâiul fratelui său geamăn Esau.
Nume de familie derivate: Jakob, Jakobs, Jacobsen, Jacob, Jacobi sau Jacoby, Jakobowicz, Jakab, James, Jameson, Kobson, Koppel, Kupsa, Cupșa, Kubiček, Iacobici, Agopian, Iakovlev, Giacometti.
În cultura populară
[modificare | modificare sursă]Iacob este sărbătorit pe data de 25 iulie în calendarul catolic și în cel luteran. În Finlanda, ziua de 25 iulie încheie săptămâna femeilor (între 18 și 24 iulie în calendar apar doar nume feminine) și este cunoscută ca ziua lui Iacob, bătrânul care se face responsabil de scăderea temperaturii apei din lacuri. Această schimbare survine într-adevăr începând cu cea de-a treia săpătămână a lunii iulie. Legenda spune că bătrânul Iacob este cel care aruncă în lacuri o piatră mare, apele devenind mai reci.