Marcel Răducanu
| Marcel Răducanu | |||
|---|---|---|---|
 | |||
| Informații generale | |||
| Data nașterii | (70 de ani) | ||
| Locul nașterii | București, România | ||
| Înălțime | 1,78 m | ||
| Greutate | 74 kg | ||
| Post | Mijlocaș ofensiv | ||
| Cluburi de juniori | |||
| Ani | Club | ||
| 1967-1972 |  Steaua București | ||
| Cluburi de seniori* | |||
| Ani | Club | Ap | (G) |
| 1972-1981 | Steaua București | 229 | (94) |
| 1982-1988 |  Dortmund | 163 | (31) |
| 1988-1990 | _con_bordo_dorato.png){kind=small} Zürich | 47 | (12) |
| Total | 439 | (137) | |
| Echipa națională | |||
| Ani | Țară | Ap | (G) |
| 1976–1981 |  România | 21 | (3) |
| * Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern | |||
Modifică date / text  | |||
Marcel Răducanu (n. 21 octombrie 1954, București) este un fost fotbalist român și german.
Biografie
[modificare | modificare sursă]S-a născut într-o familie de sportivi din cartierul Pantelimon. Unchiul său Marin Voinea(en)[traduceți] a jucat la Progresul București, club unde de altfel a și început primele driblinguri la vârsta de 6 ani, mergând zilnic cu tramvaiele la antrenamente. A fost unul dintre cei mai talentați și fini dribleuri din România din toate timpurile.
Se număra printre puținii fotbaliști care recunoaște aranjamentele din fotbal și descrie cum a luat mita (alaturi de alți coechipieri) pentru că Steaua să piardă un meci la Cluj, scor 3-0. Clubul militar a avut înregistrarea video a momentului in care s-a produs mituirea și a fost pus în fața dovezilor după ce negase.
A scris (într-o carte de memorii) mai multe detalii ale corupției din fotbalul acelor vremuri dar pe care refuza sa o publice pentru a nu fi acționat în justiție de către cei care sunt în viața și încă mai sunt implicați in fotbalul din Romania.[1]
A jucat 21 de meciuri pentru echipa națională de fotbal a României. Desemnat „Fotbalistul Anului” în 1980 în România, Răducanu s-a refugiat în Germania de Vest în 1981 cu ocazia unui meci al echipei naționale la Dortmund.[2][3] Deoarece era căpitan al Armatei Române a fost condamnat în contumacie la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru dezertare.[4]
După o carantină de un an impusă de UEFA, Marcel Răducanu a jucat pentru Borussia Dortmund, iar apoi pentru FC Zürich. S-a retras în 1991.
După ce a absolvit școala de antrenori al Federație Germane de Fotbal, a deschis în 1994 la Dortmund o școală de fotbal acreditată de Federația Germană de Fotbal.[5]
După plecarea din România, Răducanu a fost nevoit să facă față unei vieți de familie zbuciumate. După ce a divorțat de prima soție, cu care avea un copil, Andrei Filip, a cunoscut o italiancă mai tânără cu 14 ani, în ciuda diferenței de vârstă, cei doi hotăresc să se căsătorească. Lucrurile n-au mers însa foarte bine iar, după nașterea celui de-al doilea fiu al său, Gian-Luca, s-au despărțit.
Pe 8 august 2008 s-a căsătorit a treia oara, cu Anna.[6]
Titluri
[modificare | modificare sursă]Club
[modificare | modificare sursă]Echipa națională
[modificare | modificare sursă]- Cupa Balcanică: 1980
Individual
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „Replay special - Marcel Raducanu”.
- ^ »Wir kriegen dich, Verbrecher!«. 11 Freunde | Magazin für Fußballkultur. 2 august 2008
- ^ DAS SPIEL MEINES LEBENS: MARCEL RADUCANU. Der Tagesspiegel. 14 septembrie 2012
- ^ Marcel Răducanu îi mulțumește peste ani celui care i-a reîntregit familia: ”Valentin a trimis-o în secret pe mama mea în Germania!”
- ^ Menü Business Seats DFB (în germană), www.dfb.de
- ^ "Refegeul" lui Marcel Gazeta Sporturilor
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- George Coca-Lob (2022). Marcel Răducanu: Talent, fenomen și legendă. Editura Neverland. ISBN 978-6-0696-0256-0.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Profilul lui Marcel Răducanu pe romaniansoccer.ro
- Articol despre Marcel Răducanu pe site-ul suporterilor steliști
Articole biografice
- Marcel, „Messi“ de la Steaua, 13 mai 2011, Sebastian Perju, Adevărul
- Magicianul Răducanu, 9 februarie 2004, Jurnalul Național
- "Am mers usor, n-am fugit", 14 august 2006, Sorin Anghel, Jurnalul Național
| |||||
