Maximilian de Angelis

Maximilian de Angelis
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Budapesta, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat (85 de ani) Modificați la Wikidata
Graz, Austria Modificați la Wikidata
ÎnmormântatFriedhof St. Leonhard[*][[Friedhof St. Leonhard (cemetery in Graz, Austria)|​]][1] Modificați la Wikidata
Cetățenie Germania
 Austria Modificați la Wikidata
Ocupațiemilitar Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană Modificați la Wikidata
StudiiAcademia Militară Tereziană  Modificați la Wikidata
Activitate
RamuraArmata germană  Modificați la Wikidata
GradulGeneral der Artillerie[*][[General der Artillerie (second highest rank in the German Imperial Army, Reichswehr or Wehrmacht)|​]]  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaiePrimul Război Mondial
Al Doilea Război Mondial  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiCrucea Meritul Militar, clasa a III-a[*]​
Crucea de Fier cu Frunze de Stejar în grad de cruce[*]​
Ordinul Mihai Viteazul  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Maximilian de Angelis (n. , Budapesta, Austro-Ungaria – d. , Graz, Austria) a fost un general-maior austriac, apoi General der Artillerie în Wehrmacht și comandant a două armate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Angelis s-a născut la Budapesta în familia unui căpitan din Armata Austro-Ungară. După ce a urmat școala militară inferioară din Eisenstadt și școala militară secundară din Mährisch Weißkirchen, s-a înscris la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt și a devenit la 18 august 1908 locotenent (Leutnant) în Regimentul 42 K.u.K. Artilerie de Câmp din Steyr.

Primul Război Mondial

[modificare | modificare sursă]

După avansarea la gradul de Oberleutnant la 1 august 1914 și numirea în funcția de comandant al Bateriei a 2-a a regimentului la 7 septembrie 1914, a fost trimis să lupte în Galiția și în sudul Poloniei.

La 1 iulie 1915 de Angelis a fost transferat în Statul Major al Diviziei Imperiale de Vânători și la 9 octombrie 1916 a fost numit ofițer în Statul Major al Brigadei 2 Vânători Imperiali. Pentru scurt timp a fost transferat în Brigada 1 Vânători Imperiali și în Brigada 88 Infanterie. În acest timp el a fost promovat la gradul de căpitan la 1 mai 1917.

Perioada interbelică

[modificare | modificare sursă]

La 3 noiembrie 1918 a fost luat prizonier de război de către italieni și a fost eliberat din captivitate pe 12 octombrie 1919. Angelis a devenit apoi căpitan în Armata Austriacă și a fost avansat pe 8 iulie 1921 la gradul de maior. De la 1 ianuarie 1926 a activat ca ofițer în Statul Major al Brigăzii 3 din St. Pölten și de acolo a fost transferat, la 1 noiembrie 1927, ca profesor de tactică la Școala Militară de la Enns. Pe parcursul carierei sale didactice a fost avansat locotenent-colonel la 15 ianuarie 1929, după care a fost numit comandant adjunct al Școlii Militare la 1 septembrie 1933 și a fost înaintat la gradul de colonel la 28 iunie 1933.

După numirea sa în calitate de comandant adjunct al Brigăzii I la 1 februarie 1934 colonelul de Angelis a fost cooptat la 1 septembrie 1934 în cadrul Ministerului Federal al Apărării pe post de consilier al Biroului Operații. La 1 august 1935 a fost transferat la Viena în calitate de comandant adjunct și instructor pentru conducerea operațiunilor de război al cursurilor pentru ofițerii superiori.

El a fost unul dintre cei mai zeloși susținători ai politicii național-socialiste în Armata Austriacă și a fost pregătit în timpul Puciului din iulie 1934 să preia, după succesul puciului, comanda unităților militare din orașul Viena. Din 1937 s-a aflat la conducerea Cercului soldaților național-socialiști (NSR), fondat în 1936.

În martie 1938 a fost timp de trei zile secretar de stat pentru apărare în guvernul de scurtă durată al lui Seyss-Inquart. Cancelarul l-a numit pe 13 martie 1938, la o zi după Anexarea Austriei, în cabinetul său și l-a făcut șef al ministerului ca succesor al generalului de infanterie Wilhelm Zehner, care a murit o lună mai târziu, la 11 aprilie 1938, la Viena, în circumstanțe misterioase. În această calitate, Angelis a avut un rol semnificativ în integrarea forțelor armate austriece în Wehrmacht-ul german. El a fost membru al odioasei „Muffkommission” - numită după atașatul militar german Wolfgang Muff - care a strâns material împotriva ofițerilor austrieci, care urmau să fie declarați de naziști ca „netransferabili” și pensionați sau trecuți în activități administrative pentru a-i forța să demisioneze (precum au fost cazurile generalilor Alfred Jansa sau Alois Windisch).[2]

După avansarea lui la gradul de general-maior pe 13 martie 1938, a fost numit la 1 iulie 1938 în funcția de șef al Statului Major al Regimentului 30 Infanterie și transferat pe 5 august 1938 ca ofițer cu sarcini speciale în cadrul Înaltului Comandament al Armatei Germane de Uscat (Oberkommando des Heeres) de la Jüterbog. Pe 10 noiembrie 1938 a fost numit comandant de artilerie XV la Jena și la 1 septembrie 1939 a devenit comandant al Diviziei 76 Infanterie.

Al Doilea Război Mondial

[modificare | modificare sursă]

În perioada invaziei din Polonia, Angelis a fost comandant al Diviziei 76 Infanterie, care se afla dispusă în fața liniei Siegfried. Această divizie a fost folosită în campania de pe Frontul de Vest la Verdun și Toul, iar la la 1 august 1940 Angelis a fost avansat general-locotenent.

După declanșarea invaziei germane în Uniunea Sovietică, generalul Angelis a condus Divizia 76 Infanterie din România prin Iași, Tiraspol și Kremenciuk către Artemivsk. A fost decorat pe 19 septembrie 1941 cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. III-a „pentru destoinicia, devotamentul și bravura personală de care au dat dovadă în luptele contra bolșevicilor în colaborare cu trupele române”.[3] La 26 ianuarie 1942 a fost numit comandant al Corpului XXXXIV Armată, după care la 9 februarie 1942 a fost decorat cu Crucea de Cavaler al Crucii de Fier și la 1 martie 1942 a fost avansat la gradul de general de artilerie (General der Artillerie).

În calitate de comandant și-a condus corpul de armată în 1942 prin Caucazul de Vest până aproape de Tuapse. Corpul său de armată a participat în 1943 la bătăliile pentru capul de pod Kuban și, din octombrie, a fost folosit ca aripă sudică a nou-formatei Armate a 6-a în Ucraina de Sud, unde a fost generalul Angelis a fost decorat pe 12 noiembrie 1943 cu frunze de stejar la Crucea de Cavaler al Crucii de Fier. De la 22 noiembrie până în 19 decembrie 1943 a condus Armata a 6-a în timpul absenței generalului comandant Karl-Adolf Hollidt. Generalul Angelis a continuat să comande Corpul XXXXIV Armată, cu excepția perioadei 30 noiembrie 1943 - 15 ianuarie 1944. La 8 aprilie 1944 el a fost numit din nou comandant al Armatei a 6-a, care fusese împinsă către Nistru.

La 18 iulie 1944 generalul Angelis a devenit succesorul lui Franz Böhm în funcția de comandant al Armatei 2 Panzer din Iugoslavia. El a condus retragerea acestei armate prin Belgrad, sud-vestul Ungariei și sud-estul Stiriei către interiorul Stiriei și Carintia.

Perioada postbelică

[modificare | modificare sursă]

La 9 mai 1945 generalul Angelis a fost luat prizonier de război de către forțele militare americane, dar pe 4 aprilie 1946 a fost predat forțelor iugoslave ale lui Iosip Broz Tito și extrădat în Iugoslavia, unde a fost condamnat pe 11 octombrie 1948 la 20 de ani de închisoare. La scurt timp după ce a avut loc această judecată a fost extrădat la 5 martie 1949, împreună cu feldmareșalul Ewald von Kleist, în Uniunea Sovietică.[4] Acolo a fost condamnat în februarie 1952 la două pedepse de câte 25 de ani închisoare în baza articolului 1 din Decretul nr. 43 al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 19 aprilie 1943 (crimele săvârșite de ocupanții fasciști germani împotriva civililor sovietici). La această pedeapsă a contribuit un rechizitoriu întocmit în baza Legii nr. 10 a Consiliului de Control a Germaniei din 20 decembrie 1945 (care pedepsea crimele împotriva păcii, crimele de război și crimele împotriva umanității), care a evidențiat trecutul său nazist în perioada premergătoare Anschluss-ului din 1938.[5]

Pe 11 octombrie 1955 generalul Angelis a fost eliberat după vizita lui Konrad Adenauer la Moscova. S-a stabilit mai întâi la Hanovra și apoi la München pentru a evita punerea în aplicare a unui mandat austriac de arestare. Abia după adoptarea unei amnistii a revenit la Graz. Din moment ce nu primea pensie în Austria, a mers la München în fiecare lună până la moartea sa pentru a-și primi pensia germană acolo.[5] A murit în cele din urmă la 6 decembrie 1974, la vârsta de 85 de ani, și a fost înmormântat în cimitirul Sf. Leonhard din Graz.

Decorații

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Find a Grave, accesat în  
  2. ^ Ausstellung Einmarsch '38 im Heeresgeschichtlichen Museum, Viena, 2008.
  3. ^ a b Decretul Regal nr. 2.628 din 19 septembrie 1941 pentru conferiri de decorațiuni de războiu și medalii, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 228 din 26 septembrie 1941, partea I-a, p. 5.716.
  4. ^ H. A.: Das Schicksal des Generals v. Kleist. În: Die Zeit. nr. 37, 14 septembrie 1950.
  5. ^ a b Marcel Stein: Österreichs Generale im Deutschen Heer 1938–1945. Bissendorf 2002, p. 292.
  6. ^ Thomas 1997, p. 5.
  7. ^ Veit Scherzer: Ritterkreuzträger 1939–1945. Die Inhaber des Eisernen Kreuzes von Heer, Luftwaffe, Kriegsmarine, Waffen-SS, Volkssturm sowie mit Deutschland verbündete Streitkräfte nach den Unterlagen des Bundesarchivs. 2. Auflage. Scherzers Militaer-Verlag, Ranis/ Jena 2007, ISBN 978-3-938845-17-2, p. 193.
  8. ^ a b Fellgiebel 2000, p. 74.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Fellgiebel, Walther-Peer () [1986]. Die Träger des Ritterkreuzes des Eisernen Kreuzes 1939–1945 — Die Inhaber der höchsten Auszeichnung des Zweiten Weltkrieges aller Wehrmachtteile (în germană). Friedberg, Germania: Podzun-Pallas. ISBN 978-3-7909-0284-6. 
  • Thomas, Franz (). Die Eichenlaubträger 1939–1945 Band 1: A–K (în germană). Osnabrück, Germania: Biblio-Verlag. ISBN 978-3-7648-2299-6. 
  • Dermot Bradley (ed.): Die Generale des Heeres 1921–1945. Die militärischen Werdegänge der Generale, sowie der Ärzte, Veterinäre, Intendanten, Richter und Ministerialbeamten im Generalsrang. Band 1: Abberger–Bitthorn. Biblio Verlag. Osnabrück, 1993, ISBN 3-7648-2423-9, pp. 69–70.
  • Ludwig Jedlicka: Ein Heer im Schatten der Parteien. Die militärpolitische Lage Österreichs 1918–1938. Böhlau, Graz/ Viena, 1955.
  • Die Streitkräfte der Republik Österreich 1918–1968. Katalog zur Sonderausstellung des Heeresgeschichtlichen Museums in Wien, 1968.
  • Marcel Stein: Österreichs Generale im Deutschen Heer 1938–1945. Biblio Verlag, Bissendorf, 2002, ISBN 3-7648-2358-5.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


Lideri militari
Predecesor:
- 		Comandant al Diviziei 76 Infanterie
1 septembrie 1939 – 26 ianuarie 1942 		Succesor:
Generalleutnant Carl Rodenburg
Predecesor:
Generalleutnant Otto Stapf 		Comandant al Corpului XXXXIV Armată (XXXXIV. Armeekorps)
26 ianuarie 1942 - 30 noiembrie 1943 		Succesor:
General der Infanterie Friedrich Köchling
Predecesor:
Generaloberst Karl-Adolf Hollidt 		Comandant al Armatei a 6-a
22 noiembrie 1943 - 19 decembrie 1943 		Succesor:
Generaloberst Karl-Adolf Hollidt
Predecesor:
General der Infanterie Friedrich Köchling 		Comandant al Corpului XXXXIV Armată (XXXXIV. Armeekorps)
15 ianuarie 1944 - 8 aprilie 1944 		Succesor:
Generalleutnant Ludwig Müller
Predecesor:
Generaloberst Karl-Adolf Hollidt 		Comandant al Armatei a 6-a
8 aprilie 1944 – 17 iulie 1944 		Succesor:
General der Artillerie Maximilian Fretter-Pico
Predecesor:
General der Infanterie Franz Böhme 		Comandant al Armatei a 2-a Panzer
18 iulie 1944 – 8 mai 1945 		Succesor:
-
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Maximilian_de_Angelis&oldid=16532306