Plagiat

Pentru alte sensuri, vedeți Plagiat (dezambiguizare).

Pentru politicile Wikipedia referitoare la plagiat, vezi Wikipedia:Plagiatul și Wikipedia:Încălcări ale drepturilor de autor.

Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație proprie.^[1]

Plagiatul este considerat o lipsă de cunoștințe academice și o încălcare a eticii jurnalistice. Este supus unor sancțiuni, cum ar fi penalizări, suspendarea și chiar exmatricularea din școală sau muncă. Recent, cazuri de „plagiat extrem” au fost identificate în mediul academic.^[2] Conceptul modern de plagiat, ca imoral și original, ca un ideal, a apărut în Europa în secolul al XVIII-lea, în special cu mișcarea romantică. Conceptul de originalitate intelectuală este un produs al romantismului,^[3] sau mai precis a ceea ce în prima jumătate a secolului XIX s-a înțeles simplificat din romantism,^[4] adică un concept al epocii moderne, deci nu al Antichității sau al Evului Mediu.

Plagiatul și încălcare a drepturilor de autor se suprapun într-o măsură considerabilă, dar ele nu sunt concepte echivalente, iar multe tipuri de plagiat nu constituie o încălcare a drepturilor de autor, care este definită de legea drepturilor de autor și poate fi pronunțată de instanțe. Plagiatul (care nu constituie o încălcare a legii drepturilor de autor) nu este definit sau pedepsit de lege, ci de instituții (inclusiv asociații profesionale, instituții de învățământ și entități comerciale, cum ar fi societățile de publicare).

Autorul real poate fi o persoană, o organizație, sau poate include mai multe persoane sau organizații, inclusiv o comunitate de contributori - precum Wikipedia. Indiferent de tipul autorului real, și de forma de publicare (anonimă, sub pseudonim, sau sub numele real), preluarea creației acestuia fără specificarea corectă a sursei reprezintă plagiat. De asemenea, plagiatul este distinct de încălcarea drepturilor morale ale autorului sau de încălcarea drepturilor de autor. De exemplu, susținerea publică unei lucrări de diplomă cumpărate de la o firmă specializată în redactarea lucrărilor de diplomă reprezintă plagiat - deși nu încalcă nici un fel de drept de autor sau de proprietate intelectuală.^[5]

În zilele noastre, plagiatul este accentuat de internet și de ușurința de a prelua online lucrări de doctorat, de cercetare, articole, idei, imagini. Plagiatul bazat pe texte din rețea este denumit în prezent plagiat online.

Etimologie

Cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagium“, care se traduce prin „a vinde altora sclavi furați sau care nu aparțin vânzătorului“. Termenul și-a păstrat până acum sensul originar, pentru că el este, din punct de vedere semantic, sinonim cu furt.

În România

Existența contrafacerii sau a plagiatului se stabilește, în principiu, pe baza de asemănări și nu de deosebiri. Simpla existență a unor deosebiri nu apără de învinuirea de plagiat, dacă se dovedește existența și importanța asemănărilor. Stabilirea existenței plagiatului este, prin urmare, o "problemă de fapt".^[6]

Nu se consideră plagiat, și nici încălcarea drepturilor de autor, următoarele utilizări, fără consimțământul autorului, și fără plata vreunei remunerații, ale unei opere aduse anterior la cunoștința publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de exploatare:(...)

b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului.^[7]

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a publicat în aprilie 2016 lista programelor recunoscute și utilizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat și al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările științifice, cuprinde:^[8]

iThenticate;
Turnitin;
Plagiarism detector + PDAS (PDAS - Plagiarism Detector Accumulator Server);
Safe Assign;
SEMPLAG;
www.sistemantiplagiat.ro.

În septembrie 2016, parlamentarii au aprobat pe articole legea prin care titlurile de doctor sunt acordate și retrase de universități, nu de Ministerul Educației, iar un plagiator poate renunța de bunăvoie la doctorat, fără să răspundă pentru frauda intelectuală comisă.^[9]^[10]^[11]

În Statele Unite ale Americii

În Statele Unite ale Americii, un student care copiază pentru a trece un examen sau pentru a obține un calificativ bun la o materie de studiu este pedepsit prin eliminarea din toate universitățile statului pe teritoriul căruia s-a petrecut fapta de plagiat. Pedeapsa este deosebit de gravă, deoarece orice cetățean al SUA beneficiază de reduceri de taxe numai în statul în care trăiește. Dacă este obligat să plece din statul în care trăiește, nu-și poate face studiile decât prin plata integrală a taxelor universitare.^[12]

Detectoare de plagiat

Universitățile olandeze au abonamente la servicii de detectare a plagiatului.^[13] Există de asemenea detectoare de plagiate gratuite sau cu plată pentru utilizatorii privați, fie websiteuri, fie programe de calculator. În trecut astfel de programe foloseau căutarea prin Google, dar din momentul în care Google a limitat numărul de căutări pe unitatea de timp făcute de la un anumit IP, programele au schimbat motorul de căutare cu ExactSeek. Aceste websiteuri și programe pot detecta copierea și lipirea din texte aflate pe internet sau în baza proprie de date,^[13] neținând cont de punctuație. Ele nu pot însă detecta frazele reformulate și nici traducerile din limbi străine. Nu se pot pronunța asupra plagierii ideilor, ci doar a textului. Verdictul programelor nu este verdictul final, semnele citării și indicarea sursei putând face diferența între plagiat și cercetare. De aceea, verdictul final este întotdeauna dat de om.^[13]

Plagiat involuntar

În unele studii dedicate acestei teme, plagiatul involuntar este definit ca „folosirea greșită a sistemului de citare, sau neindicarea sursei unui material”, ca urmare a necunoașterii tehnicilor de citare, a neidentificării sursei fragmentului folosit sau a necunoașterii faptului că informația nu face parte din fondul de cunoaștere comună sau „ca rezultat al lipsei de informare cu privire la practicile care încalcă etica științifică”.^[14]

Pot exista și situații de plagiat involuntar la persoane care suferă de criptomnezie. Criptomnezia poate apărea atunci când un scriitor citește o sursă, uită că a făcut acest lucru și, mai târziu, utilizează în opera proprie elemente pe care și le amintește, cu credința greșită că este creația sa nouă și originală.^[15]

Iată și un exemplu de plagiat involuntar:^[16]

Scriam săptămâna trecută că m-am refugiat adesea în cărți, ca să mă apăr de istorie; și citesc în „Noaptea de Sânziene” a lui Mircea Eliade ideea formulată aproape identic. Sub bombardamente, eroul său citea versuri ca să se sustragă istoriei. Plagiat involuntar.

Încălcarea proprietății intelectuale, a drepturilor de autor și a standardelor de integritate academică este blamabilă și sancționabilă, chiar dacă s-a produs involuntar.^[17]

Vezi și

Drepturi de autor
Legea dreptului de autor
Scandalul plagiatelor
Karl-Theodor zu Guttenberg: acuzația de plagiat (cazul Guttenplag)
Pál Schmitt: anularea titlului de doctor din motive de plagiat

Note

^ „LEGE nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare”. Arhivat din original la 18 septembrie 2009. Accesat în 7 februarie 2010.
^ O'Connor, Z (2015) Extreme plagiarism: The rise of the e-Idiot?, International Journal of Learning in Higher Education, 20 (1), pp1-11. ISSN 2327-7955 [1]
^ Kramer Linkin, Harriet (2017). „22 Mary Tighe, Psyche (1805)”. În Haekel, Ralf. Handbook of British Romanticism. Handbooks of English and American Studies. De Gruyter. p. nepaginat. ISBN 978-3-11-039340-8. Accesat în 7 martie 2022.
^ Macfarlane, Robert (2007). Original Copy: Plagiarism and Originality in Nineteenth-Century Literature. OUP Oxford. p. 33. ISBN 978-0-19-153792-9. Accesat în 7 martie 2022.
^ Cosima Rughinis, 'Plagiatul[2]', 2010
^ Y. Eminescu, Dreptul de autor. Legea nr. 8 din 14 martie 1996 comentată, Editura Lumina Lex, București, 1997, p. 197)
^ Art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe (actualizată până la data de 9 august 2006)
^ Ordinul nr. 3485/2016 privind lista programelor recunoscute de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și utilizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat și al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările științifice
^ Deputații au votat amnistia hoției intelectuale, 13 septembrie 2016, Radu Eremia, Adevărul, accesat la 13 septembrie 2016
^ Consens: ordonanța hoților se bucură de sprijinul întregului Parlament, 31 august 2016, Liviu Avram, Adevărul, accesat la 13 septembrie 2016
^ Plagiate și closete, 14 septembrie 2016, Mircea Vasilescu, Adevărul, accesat la 16 septembrie 2016
^ „Campanie împotriva plagiatului în mediul universitar”. Arhivat din original la 21 august 2007. Accesat în 3 februarie 2008.
^ ^a ^b ^c „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 4 martie 2016. Accesat în 12 noiembrie 2011.
^ SNSPA – Facultatea de Administrație Publică, București, 2015: Ghid Anti-plagiat, p. 7
^ Cercetarea psihologică în spațiul academic între exigență științifică, plagiat și creație originală
^ Elena Brădișteanu, KAIRÓS: Jurnalul unei femei, Editura «Măiastra», Târgu-Jiu, 2006
^ Emilia Șercan, Deontologie academică. Ghid practic, București, Editura Universității din București, 2017, ISBN 978-606-16-0943-7

Lectură suplimentară

Corsarii minții. Istoria ilustrată a plagiatului la români, Alexandru Dobrescu, Editura Emolis, Iași, 2007
Plagiatul la români, Pavel Balmuș, Editura Arc, Chișinău, în 2004

Legături externe

Fenomenul plagiatului, 1 iunie 2012, Nicolae Manolescu, Adevărul
Plagiat literar si stiintific, 9 octombrie 2006, Jurnalul Național
Ce este un plagiat? De ce are el o valoare politică?, 19 iunie 2012, Alexander Baumgarten, Contributors.ro
Plagiatul, o istorie a rușinii. Când oamenii mari sunt acuzați că fură ideile altora, 19 iunie 2012, Andrei Udișteanu, Evenimentul zilei
SUMMA CUM FRAUDE. Cum au lichidat nemții și ungurii carierele politice ale celor prinși că au plagiat. Contraexemplul vine din Turcia, 20 iunie 2012, Gabriel Gachi, Evenimentul zilei
O industrie afișată cu nume și prenume. Ce trebuie să faci ca să ajungi DOCTOR ÎN ORICE, 20 iunie 2012, Cristina Lica, Evenimentul zilei
Epidemia plagiatului la politicieni: de la Vladimir Putin la Pal Schmitt, 2 aprilie 2012, Epoch Times
Apologia plagiatului, 6 iulie 2012, Daniel Nicolescu, Ziarul de Duminică
Plagiatul ca armă de exterminare politică, Carmen Mușat, Observator cultural - numărul 633, iulie 2012
Plagiatul – noua „moda“ academica?, Carmen Mușat, Observator cultural - numărul 138, octombrie 2002
Plagiatul continua, Carmen Mușat, Observator cultural - numărul 140, octombrie 2002
Plagiatul universal, Ion Simuț, România literară - anul 2007, numărul 42

[1] „LEGE nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare”. Arhivat din original la 18 septembrie 2009. Accesat în 7 februarie 2010.

[O'Connor2015-2] O'Connor, Z (2015) Extreme plagiarism: The rise of the e-Idiot?, International Journal of Learning in Higher Education, 20 (1), pp1-11. ISSN 2327-7955 [1]

[Haekel_2017_p._591-3] Kramer Linkin, Harriet (2017). „22 Mary Tighe, Psyche (1805)”. În Haekel, Ralf. Handbook of British Romanticism. Handbooks of English and American Studies. De Gruyter. p. nepaginat. ISBN 978-3-11-039340-8. Accesat în 7 martie 2022.

[Macfarlane_2007_p._33-4] Macfarlane, Robert (2007). Original Copy: Plagiarism and Originality in Nineteenth-Century Literature. OUP Oxford. p. 33. ISBN 978-0-19-153792-9. Accesat în 7 martie 2022.

[5] Cosima Rughinis, 'Plagiatul[2]', 2010

[6] Y. Eminescu, Dreptul de autor. Legea nr. 8 din 14 martie 1996 comentată, Editura Lumina Lex, București, 1997, p. 197)

[7] Art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe (actualizată până la data de 9 august 2006)

[8] Ordinul nr. 3485/2016 privind lista programelor recunoscute de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și utilizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat și al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările științifice

[9] Deputații au votat amnistia hoției intelectuale, 13 septembrie 2016, Radu Eremia, Adevărul, accesat la 13 septembrie 2016

[10] Consens: ordonanța hoților se bucură de sprijinul întregului Parlament, 31 august 2016, Liviu Avram, Adevărul, accesat la 13 septembrie 2016

[11] Plagiate și closete, 14 septembrie 2016, Mircea Vasilescu, Adevărul, accesat la 16 septembrie 2016

[12] „Campanie împotriva plagiatului în mediul universitar”. Arhivat din original la 21 august 2007. Accesat în 3 februarie 2008.

[uva-13] „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 4 martie 2016. Accesat în 12 noiembrie 2011.

[14] SNSPA – Facultatea de Administrație Publică, București, 2015: Ghid Anti-plagiat, p. 7

[15] Cercetarea psihologică în spațiul academic între exigență științifică, plagiat și creație originală

[16] Elena Brădișteanu, KAIRÓS: Jurnalul unei femei, Editura «Măiastra», Târgu-Jiu, 2006

[17] Emilia Șercan, Deontologie academică. Ghid practic, București, Editura Universității din București, 2017, ISBN 978-606-16-0943-7

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]