Prima Republică Spaniolă
| Prima Republică Spaniolă | |||||
| Spania | |||||
| República Española | |||||
| |||||
| |||||
| Deviză națională | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Plus Ultra " Încă mai departe" | |||||
| Imn național | |||||
| Himno de Riego "Imnul lui Riego" | |||||
.png) Localizare | |||||
| Capitală | Madrid | ||||
| Limbă | limba spaniolă | ||||
| Religie | catolicism | ||||
| Guvernare | |||||
| Formă de guvernare | Republică | ||||
| presidente del Poder Ejecutivo[*] | |||||
| - 1873 | Estanislao Figueras | ||||
| - 1873 | Francesc Pi i Margall | ||||
| - 1873 | Nicolás Salmerón | ||||
| - 1873-1874 | Emilio Castelar | ||||
| - 1874 | Francisco Serrano | ||||
| Legislativ | Congresul Deputaților | ||||
| Istorie | |||||
| Fondare | 1873 | ||||
| Abdicarea lui Amadeo I | 1873 | ||||
| Revoluția Cantonal | |||||
| Restaurația monarhiei | |||||
| Desființare | 1874 | ||||
| Economie | |||||
| Monedă | Pesetă spaniolă | ||||
Modifică date / text  | |||||
.svg)
Republica Spaniolă (în spaniolă República Española), cunoscută și ca Prima Republică Spaniolă pentru a se distinge de Republica Spaniolă din 1931-1939, a fost un regim politic de scurtă durată care a existat în Spania între proclamația parlamentului din 11 febuarie 1873 și 29 decembrie 1874 când Generalul Arsenio Martínez Campos pronunciamiento, a marcat începutul Restaurației Spaniole. Republica a fost fondată odată cu abdicarea Regelui Amadeo I la 10 februarie 1873, urmat de Hidalgo Affair, care a fost forțat de guvernul radical să semneze decretul împotriva ofițerilor de artilerie. În următoarea zi, pe 11 februarie, republica a fost declarată de majoritatea parlamentară formată din radicalii, republicanii și democrații.[1]
Prezentare generală
[modificare | modificare sursă]Adunarea constituantă a fost chemată pentru a scrie o constituție federală. Radicalii au preferat o republică unitară, cu un rol mult mai mic pentru provincii, și odată ce a fost proclamată republica, cele două părți s-au întors una împotriva celeilalte. Inițial, radicalii a fost alungați de la putere, alăturându-se celor care fuseseră izogniți în timpul revoluției din 1868 sau de Războiul Carlist.[2]
Prima încercare de republică din istoria Spaniei a fost o experiență scurtă, caracterizată prin profundă instabilitate poltică și socială și violențe. Republica a fost guvernată de patru președinți - Estanislao Figueras, Francesc Pi i Margall, Nicolás Salmerón, Emilio Castelar; apoi, la 11 luni de la proclamarea republicii, Generalul Manuel Pavía a condus o lovitură de stat și a stabilit o republică unificată dominată de Francisco Serrano.
Perioada a fost marcată de trei războaie civile simultan : al treilea Război Carlist, Revoluția Cantonal, Revoluția Petrolului; și de Războiul de Zece Ani din Cuba. Problemele grave de consolidare a regimului a dus la lipsa de încredere în republicani, care a dus la împărțirea lor în federaliști și unitarieni și a lipsei sprijinului popular. Subversiunea în armată, o serie de ascensiuni a unor cantonaliști locali, instabilitatea din Barcelona, loviturile de stat anti-federaliste eșuate, chemarea la revoluție de către Asociația Internațională a Muncitorilor, lipsa de orice fel de sprijin politic, și luptele personale a liderilor republicani au dus la slăbirea republicii.
Sfârșitul republicii a avut loc la 3 Ianuarie 1874, când Căpitanul General al Madridului Manuel Pavía, s-a pronunțat împotriva guvernului federalist și a chemat toate partidele cu excepția Federaliștilor și Carliștilor să formeze un guvern național. Monarhiștii și Republicanii au refuzat lăsându-i pe Radicaliștii unitari și pe Constituționaliști să guverneze singuri. Generalul Francisco Serrano a format un nou guvern și s-a pus Președinte al Republicii deși era o formalitate deorece ”cortes” fusese dizolvată.
Forțele Carliste s-au asigurat expansiunea teritoriilor sub controlul lor ajungând la cea mai mare extindere teritorială la începutul lui 1874, deși o serie de înfrângeri ale armatei nordice a republicii în a doua jumătate a anului ar fi putut duce la sfârșitul războiului, dacă nu ar fi fost vreme rea. În orice caz, alți monarhiști au luat numele de Alfonsiști ca suporteri a lui Alfonso, fiul fostei regine Isabela. Această perioadă a Republicii a durat până când brigadierul Martínez-Campos și-a pronunțat susținerea pentru Alfonso la Sagunto la 29 decembrie 1874, iar restul armatei a refuzat să acționeze împotriva sa. Guvernul s-a prăbușit, ceea ce a dus la sfârșitul republicii și la restabilirea monarhiei Bourbon cu proclamarea lui Alfonso XII ca rege.[3]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ The Spanish Republic (officially in Spanish República Española), commonly known as the First Spanish Republic to distinguish it from the Spanish Republic of 1931–39, was the short-lived political regime that existed in Spain between the parliamentary proclamation on 11 February 1873 and 29 December 1874 when General Arsenio Martínez Campos's pronunciamiento marked the beginning of the Bourbon Restoration in Spain. The Republic's founding started with the abdication as King on 10 February 1873 of Amadeo I, following the Hidalgo Affair, when he had been required by the radical government to sign a decree against the artillery officers. The next day, 11 February, the republic was declared by a parliamentary majority made up of radicals, republicans and democrats.
- ^ The Constituent Cortes was called upon to write a federal constitution. The radicals preferred a unitary republic, with a much lesser role for the provinces, and once the republic had been declared the two parties turned against each other. Initially, the radicals were largely driven from power, joining those who had already been driven out by the revolution of 1868 or by the Carlist War.
- ^ Carlist forces managed to expand the territory under their control to the greatest extent in early 1874, though a series of defeats by the republic's northern army in the second half of the year might have led to the end of the war had it not been for bad weather. However the other monarchists had taken the name of Alfonsists as supporters of Alfonso, the son of the former Queen Isabel, and were organised by Cánovas del Castillo. This period of the Republic lasted until Brigadier Martínez-Campos pronounced for Alfonso in Sagunto on 29 December 1874 and the rest of the army refused to act against him. The government collapsed, leading to the end of the republic and the restoration of the Bourbon monarchy with the proclamation of Alfonso XII as king.
