Raffaello Riccardi

Raffaello Riccardi
Date personale
Nume la naștere	Raffaello Riccardi
Născut	4 februarie 1899[2] Moscova, Imperiul Rus
Decedat	1977 (77 de ani) Roma, Italia
Cetățenie	Italia (18 iunie 1946–1977)  Regatul Italiei (4 februarie 1899–18 iunie 1946)
Ocupație	politician
Limbi vorbite	limba italiană
Ministrul schimburilor și valutelor
În funcție 8 mai 1941 – 6 februarie 1943
Precedat de	Salvatore Gatti[*]​
Succedat de	Oreste Bonomi[*][[Oreste Bonomi (politician italian)|​]]
În funcție 31 octombrie 1939 – 18 februarie 1941
Precedat de	Felice Guarneri[*]​
Succedat de	Salvatore Gatti[*]​
Consilier național al Camera dei Fasci e delle Corporazioni[*]​
În funcție 23 martie 1939 – 2 august 1943[1]
Legislatură	XXX legislatura del Regno d'Italia[*][[XXX legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|​]]
Deputat al Regatului Italiei
În funcție 28 aprilie 1934 – 2 martie 1939[1]
Legislatură	XXIX legislatura del Regno d'Italia[*][[XXIX legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|​]]
În funcție 20 aprilie 1929 – 19 ianuarie 1934[1]
Legislatură	XXVIII legislatura del Regno d'Italia[*][[XXVIII legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|​]]
În funcție 24 mai 1924 – 21 ianuarie 1929[1]
Legislatură	XXVII legislatura del Regno d'Italia[*][[XXVII legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|​]]
Partid politic	Partidul Național Fascist
Modifică date / text

Raffaello Riccardi (n. 4 februarie 1899, Moscova, Imperiul Rus – d. 1977, Roma, Italia) a fost un om politic și conducător sportiv italian, fost ministru al schimburilor și valutelor (1939-1943) în guvernul condus de Mussolini.

Născut dintr-o mama rusă, a participat la Primul Război Mondial ca ofițer de cavalerie. După război s-a alăturat mișcării fasciste, fiind unul dintre fondatorii organizației Fascio di Combattimento din Senigallia în iulie 1920 și a organizației similare din Pesaro câteva luni mai târziu (în regiunea Marche a fondat și condus săptămânalul L'Ora). A absolvit studii de drept și a devenit lider provincial al Partidului Național Fascist la începutul anilor 1920. Secretar personal al deputatului Silvio Gai, Riccardi a fost ales membru al Parlamentului la alegerile legislative din 1924 pe lista fascistă.

Confirmat ca deputat în urma alegerilor parlamentare care au avut loc cinci ani mai târziu, a fost cooptat în guvernul condus de Mussolini mai întâi ca subsecretar al Ministerului Comunicațiilor (9 iulie 1928 - 11 septembrie 1929), apoi ca subsecretar al Ministerului Aeronauticii (12 septembrie 1929 - 6 noiembrie 1933). În anul 1934 a fost reales deputat.^[3] A fost numit președinte al Institutului Național de Export la mijlocul anilor 1930.

A fost desemnat apoi ministru al schimburilor și valutelor (31 octombrie 1939 - 18 februarie 1941, 8 mai 1941 - 6 februarie 1943): în această calitate l-a informat pe Duce că Marcello Petacci a fost implicat în 1942 în mai multe scandaluri financiare. Între 1938 și 1939 a fost președinte general al clubului Polisportiva S.S. Lazio și a deținut și funcția de președinte al Federației Italiene de Box. În 1939 a devenit consilier național al Camera dei Fasci e delle Corporazioni, care a înlocuit Camera Deputaților în calitate de cameră inferioară a Parlamentului, până în august 1943,^[4] precum și consul general al organizației paramilitare fasciste a cămășilor negre Milizia Volontaria per la Sicurezza Nazionale. A fost locotenent-colonel aviator în rezervă.^[5]

În 1942 i s-a acordat titlul de doctor în drept honoris causa al Universității din Urbino. Înlocuit din funcție de Oreste Bonomi, după remanierea guvernului Mussolini, a fost arestat prin ordin al lui Pietro Badoglio și închis în închisoarea Regina Coeli: a fost eliberat de germani în septembrie 1943 și dus la München, a susținut statul marionetă Republica Socială Italiană, fără a deține însă posturi administrative în cadrul acesteia.

În iulie 1947 a fost judecat pentru unele acțiuni violente care au avut loc în 1922 în Fossombrone, dar a fost achitat din lipsă de probe. Riccardi, căruia îi apăruse deja în 1939 volumul Pagine Squadriste, a publicat în 1946 o carte de memorii; s-a retras mai târziu din viața publică. A locuit în orașul Lugano din Elveția și a decedat la Roma. Este menționat de unele surse ca „Raffaele”.

• Ordinul „Virtutea Aeronautică” de război cu spade, clasa Comandor (6 noiembrie 1941) „pentru deosebita activitate în progresul Aeronauticei Italiene, care s-a afirmat în timp de pace și a înscris pagini de glorie nepieritoare în războiul sfânt contra comunismului. Ca sburător în raidurile ce a executat și recordul obținut, a fost exemplu de emulat aripilor italiene”^[5]