Sportul în municipiul Brașov

Complexul Sportiv «Olimpia»
Complexul Sportiv «Olimpia»
Complexul Sportiv «Olimpia»

Brașovul are o veche tradiție în domeniul sportului, încă de la sfârșitul secolului XIX înființându-se aici primele organizații sportive (Asociația de Tir, Școala de Gimnastică și Cântări). Anterior, fuseseră introduse sporturi precum șahul, jocul de cărți, biliardul (secolul XVIII). Muzeul Sportului Transilvănean este printre cele mai vechi de acest gen din țară, și prezintă evoluția unor sporturi consacrate în orașul nostru. În perioada comunistă se organizau universiade, daciade la care participau obligatoriu și sportivii brașoveni. Astăzi, infrastructura Brașovului permite practicarea unor sporturi diverse precum: fotbal, tenis, ciclism, handbal, planorism, schi, patinaj, alpinism, bowling, înot, tir, baschet, arte marțiale, echitație, volei sau gimnastică de întreținere. Nici sporturile la masă nu au fost uitate: ruletă, cărți (mai ales în cazinouri), biliard sau tenis de masă. În fiecare an, în preajma zilei de 15 Noiembrie, la Brașov se organizează un cross în memoria victimelor autorităților comuniste din 1987. Tot anual, la Baza Sportivă „Olimpia”, se desfășoară competiția de tenis „Brașov Challenge Cup”.


  1. ^ „Club Sportiv Karate Brașov”.