Sudetenland

Regiunea Sudeților (în limba germană: Sudetenland; în cehă și slovacă: Sudety; în poloneză: Kraj Sudetów) a fost numele folosit în prima jumătate a secolului al XX-lea pentru regiunile locuite în principal de germani, în regiunile de graniță din Boemia, Moravia și acele părți ale Sileziei asociate cu Boemia.

Numele derivă de la cel al Munților Sudeți, deși trebuie spus că Sudetenland se extinde dincolo de regiunea muntoasă. Germanii locuitori ai regiunii erau numiți germani sudeți (în germană: Sudetendeutsche, în cehă: Sudetští Němci, în poloneză: Niemcy Sudeccy).

Din punct de vedere politic, regiunea a aparținut Imperiului Austriac până în 1918, din 1918 până în 1938 Cehoslovaciei, din 1938 până în 1945 Germaniei, iar din 1945 până în 1993 din nou Cehoslovaciei. După anul 1993, odată cu dizolvarea statului cehoslovac, regiunea Sudeților este parte a Republicii Cehe. Denumirea a încetat însă să mai fie folosit după expulzarea a aproape întregii populații de etnie germană din Cehoslovacia în 1946.

Din punct de vedere istoric, teritoriile cunoscute mai târziu ca Sudetenland au aparținut regiunilor Boemia, Moravia și Silezia. În timp ce Sudetenland nu a format o singură regiune istorică, cu excepția perioadei în care au fost unite sub coroana Boemiei, este greu de scris o istorie a Sudeților distinctă de cele ale Boemiei și Moraviei până la apariția naționalismului în secolului al XIX-lea.

Regiunile care aveau să se numească mai târziu Sudetenland erau situate la granițele Regatului Boemiei, alături de Moravia și Silezia, care regat era la rândul lui parte a Sfântului Imperiu Roman. După stingerea Dinastiei Přemyslid, regatul a fost condus de Casa de Luxemburg, mai târziu de Dinastia Jagiellonă, pentru ca în sfârșit să ajungă sub coroana Habsburgilor. Încă din secolul al XIII-lea și în continuare, regiunile de graniță ale Boemiei și Moraviei, care aveau să fie denumite mai târziu Sudetenland, au fost populate de germani, aduși în zonă de stăpânii feudali slavi.

Habsburgii au integrat regatul Boemiei și Moraviei în Imperiul Austriac, din care a făcut parte fără întrerupere până în 1918. În secolul al XIX-lea, odată cu apariția naționalismului, conflictele dintre cehi și germani s-au înmulțit, așa cum au fost cele din timpul revoluțiilor de la 1848, în care populația vorbitoare de limbă germană dorea să participe la construirea statului național german, în timp ce populația slavă cehă dorea să scoată Boemia din cadrul unui asemenea stat.

Odată cu creșterea naționalismului, numele "Sudetendeutsche" (germanii sudeți) a apărut la începutul secolului al XX-lea, la început ca parte clasificării celor trei mari grupuri de germani din Imperiul Austriac: "Alpendeutsche" (germanii alpini) din ceea ce avea să devină mai târziu Republica Austria, "Balkandeutsche" (germanii balcanici) din Ungaria și regiunile mai la răsărit de aceasta și "Sudetendeutsche" în regiunea în discuție. Dintre toate aceste trei denumiri, ultima ("Sudetendeutsche") a supraviețuit, în principal datorită conflictului din Boemia.

După primul război mondial, Austro-Ungaria s-a dezmembrat. La sfârșitul anului 1918, a apărut statul independent Cehoslovacia, compus din teritoriile Regatului Boemiei. Deputații germani din Boemia, Moravia și Silezia din Reichsrat (parlamentul imperial) au refuzat să recunoască noul stat. În schimb, ei au proclamat unirea tuturor regiunilor locuite de etnicii germani într-o nouă republică Austria Germană, care, la rândul ei urma să se unească cu Germania.

Au fost stabilite patru guvernorate și unitățile teritoriale respective:

• Boemia Germană (Deutschböhmen) – regiunile Boemiei de nord și vest au fost proclamate land constituent al Republicii Austriece Germane cu capitala la Reichenberg, land administrat de Landeshauptmannul (căpitanul landului) Rafael Pacher (1857-1936), 29 octombrie - 6 noiembrie 1918, după care de Rudolf Ritter von Lodgman von Auen (1877 - 1962), 6 noiembrie - 16 decembrie 1918. După ce ultimul oraș important al regiunii a fost cucerit de armata cehă, Landeshauptmann a continuat să-și exercite funcția în exil, la început în Zittau, în Saxonia, după care în Viena, până pe 24 septembrie 1919.
• Zona Sudetenland – regiunile Moraviei nordice și Silezia Austriacă, proclamat land constituent al Republicii Austria Germană cu capitala la Troppau, administrat de Landeshauptmannul Robert Freissler (1877-1950), 30 octombrie - 18 decembrie 1918.
• Regiunea Pădurii Boemiană (Böhmerwaldgau) – regiunea Pădurea Boemiană/Boemia de Sud – proclamată district (Kreis) al landului existent la acea vreme Austria Superioară, administrat de Kreishauptmannul (căpitanul districtului) Friedrich Wichtl (1872 - 1922) din 30 octombrie 1918.
• Moravia Germană de Sud (Deutschsüdmähren) – proclamată district (Kreis) al landului existent Austria Inferioară, administrat de Kreishauptmannul Oskar Teufel (1880 - 1946) din 30 octombrie 1918.

Aceste patru unități administrative au fost desființate de trupele cehoslovace în același an.

Anumite colectivități minoritare germane din Moravia, inclusiv cele din Brno, Jihlava și Olomouc, au încercat de asemenea să proclame unirea cu Austria Germană, dar au eșuat în tentativa lor.

Tratatul de Saint-Germain din 1919 consfințea formarea noului stat cehoslovac, care includea și teritoriile locuite de minoritatea germană.

În conformitate cu rezultatele recensământului din 1921, în toată Cehoslovacia trăiau 3.123.000 de germani, adică 23,4% din întreaga populație.

Controversele dintre cehi și minoritatea germană, (minoritate națională care reprezenta majoritate relativă a populației din Sudetenland), s-au manifestat mocnit de-a lungul anilor deceniului al treilea pentru ca să se intensifice în deceniului al patrulea al secolului trecut.

În anii Marii Depresiuni, regiunile muntoase locuite de minoritatea germană, alături de alte regiuni periferice ale Cehoslovaciei, au fost puternic lovite de recesiunea economică, mult mai mult decât restul regiunilor țării. Spre deosebire de alte regiuni mai puțin dezvoltate, în regiunea bine industrializată a Sudeților, recesiunea a lovit întreprinderile legate de export (fabricile pentru prelucrarea sticlei, ale industriei textile), foarte vulnerabile în perioadele de criză economică.

Rata ridicată a șomajului a făcut populația mult mai sensibilă la mesajele mișcărilor populiste sau naționaliste (comuniste sau fasciste). În acești ani, partidele naționaliștilor germani, (iar mai târziu al Sudetendeutsche Partei (SdP)), și programele lor radicale au câștigat o uriașă popularitate în rândul populației germane din Cehoslovacia.

După 1933 Partidul Național Socialist al Germanilor Sudeți (SdP) a dus o politică de escaladare a conflictului cu autoritățile statului cehoslovac. Liderul partidului, Konrad Henlein, avea o înțelegere secretă cu Partidul Nazist la putere în Germania și făcea noi și noi cereri greu de satisfăcut de autoritățile centrale, astfel încât Hitler să poată avea un motiv de a interveni în conflict.

Imediat după Anschluss (absorbirea Austriei în Al treilea Reich) din martie 1938, Hitler s-a autoproclamat apărătorul etnicilor germani trăitori în Cehoslovacia, declanșând „Criza Sudeților”.

Naziștii, împreună cu aliații lor germani din Sudeți, cereau încorporarea regiunii în Germania Nazistă, pentru a-i salva de opresiune pe germanii cehoslovaci. În vreme ce guvernul cehoslovac a hotărât mobilizarea armatei, puterile apusene au făcut presiuni asupra autorităților de la Praga să accepte cererile naziste, sperând astfel că se va reuși evitarea izbucnirii unui război general prin politica împăciuitoristă.

Primul ministru britanic Neville Chamberlain s-a întâlnit cu Adolf Hitler la Berchtesgaden pe 15 septembrie și a căzut de acord cu cedarea Sudetenland. Trei zile mai târziu, primul ministru francez, Édouard Daladier, a fost la rândul lui de acord cu cedarea. La niciuna din aceste discuții nu a fost invitat vreun reprezentant al Cehoslovaciei.

Chamberlain s-a întâlnit cu Hitler în Godesberg pe 22 septembrie pentru confirmarea înțelegerilor făcute în prealabil. Hitler însă, având ca obiectiv folosirea crizei pentru declanșarea unui război, a cerut acum nu numai anexarea Sudetenland, dar și ocuparea militară imediată a zonei, ceea ce nu ar fi permis armatei cehoslovace să-și redesfășoare forțele în conformitate cu noile granițe. Pentru a evita un conflict de proporții, primul ministru italian Benito Mussolini a propus convocarea unei conferințe a marilor puteri la München pe 29 septembrie. Hitler, Daladier și Chamberlain au fost de acord cu propunerea lui Mussolini, (propunere pregătită însă în secret de Hermann Göring) și au semnat Acordul de la München, prin care era acceptată ocuparea imediată a Sudetenland. Guvernul cehoslovac, deși nu a fost invitat la conferință, a promis pe 30 septembrie că va accepta hotărârile marilor puteri.

Sudetenland a fost ocupat de germani între 1 și 10 octombrie 1938. Unificarea regiunii cu Al treilea Reich a fost urmată de expulzarea celei mai mari părți a cehilor din zonă în Cehoslovacia ciuntită.

Restul teritoriului cehoslovac a fost invadat și anexat de Germania Nazistă în martie 1939.

Sudetenland a fost inițial plasat sub administrația militară în frunte cu guvernator militar generalul Wilhelm Keitel. Pe 21 octombrie 1938, teritoriile sudice anexate au fost împărțite între regiunile administrative germane învecinate (Reichsgau).

Părțile de nord și de vest au fost reorganizate ca Reichsgau Sudetenland, iar orașul Reichenberg (Liberec) a devenit capitală administrativă. Konrad Henlein (acum membru al NSDAP) a administrat regiunea, mai întâi ca Reichskommissar (până pe 1 mai 1939), după care ca Reichsstatthalter (1 mai 1939–4 mai 1945). Sudetenland era formată din trei districte: Eger (capitala la Karlsbad), Aussig (Aussig) și Troppau (Troppau).

La scurtă vreme după anexare, a început persecutarea evreilor care locuiau în Sudetenland. După numai câteva săptămâni a fost declanșat marele pogrom "Kristallnacht". La fel ca și în restul Germaniei, cele mai multe sinagogi au fost incendiate, iar mulți evrei au fost trimiși în lagăre de concentrare. În anii care au urmat, ocupanții au transportat în lagărele morții peste 300.000 de evrei cehoslovaci.^[1] Peste 90% dintre cei deportați în lagărele de concentrare au fost uciși imediat după sosire sau au murit în lagăre din cauza bolilor, bătăilor, malnutriției, muncii extenuante sau execuțiilor sumare. Nu numai evreii au fost persecutați, dar au suferit în egală măsură numeroși cehi, socialiștii, comuniștii și pacifiștii germani, iar viața comunităților și cultura au fost afectate de "Gleichschaltung".

În ciuda tuturor acestor fapte, pe 4 decembrie 1938, în cadrul alegerilor pentru Reichsgau Sudetenland, 97,32% din participanții la vot și-au exprimat preferința pentru NSDAP. Cam o jumate de milion de germani sudeți au devenit membrii Partidului Nazist, adică 17,34% din populația germană din Sudetenland, o proporție mai ridicată decât în restul Germaniei, unde erau înscriși în partid 7,85% din populație.^[2] Datorită cunoașterii limbii cehe, numeroși germani sudeți au fost angajați în administrația Protectoratului Boemiei și Moraviei, ca și în organele represive naziste (Gestapo și altele). Cel mai cunoscut dintre acești germani a fost Karl Hermann Frank, general SS și de poliție, secretar de stat în Protectorat.

După încheierea celui de-al doilea război mondial, la Conferința de la Potsdam din 1945, s-a hotărât ca germanii sudeți să părăsească Cehoslovacia (Pentru amănunte vedeți și Strămutarea germanilor după al doilea război mondial). Drept consecință a uriașei ostilități a cehilor față de toți germanii, marea majoritate a germanilor a fost expulzată. Deși legislația cehoslovacă prevedea că pot rămâne acei germani care puteau dovedi activitatea lor antinazistă, în multe cazuri aceste prevederi nu au fost respectate. Există estimări care apreciază numărul germanilor expulzați din Cehoslovacia la aproximativ 3 milioane de oameni. Expulzările au fost de multe ori asociate cu diferite excese, inclusiv cu asasinate, așa cum a fost marșul morții de la Brno ("Brünner Todesmarsch", marșul forțat a aproximativ 20.000 de etnici germani din Brno spre granița austriacă la sfârșitul lunii mai a anului 1945). Sunt cunoscute în jur de 24.000 de cazuri certe de decese legate de expulzări (decese datorate asasinatelor, sinuciderilor, bolilor, vârstei, etc), 62.000 de persoane au fost raportate dispărute, dar moartea lor nu a putut fi verificată de autorități. Practic, toate proprietățile germanilor sudeți au fost confiscate de statul cehoslovac în conformitate cu prevederile decretelor lui Beneš.

Dintre ceilalți germani care au rămas la început în Cehoslovacia, mulți au emigrat mai târziu în Germania Occidentală. În conformitate cu rezultatele recensământului din 2001, aproximativ 40.000 de persoane se declarau de etnie germană în Republica Cehă. Termenul Sudetenland are în zilele noastre doar o semnificație istorică, legată de cele mai multe ori de trecutul nazist.

Germanii sudeți și urmașii acestora sunt reprezentați de mai multe organizații, cele mai cunoscute fiind Sudetendeutsche Landsmannschaft, Verband der Sudetendeutschen și Ackermann-Gemeinde.

• Germanii din Cehoslovacia (1918-1938)
• Ocupația germană a Cehoslovaciei
• Strămutarea germanilor după al doilea război mondial
• Urmărirea colaboratorilor naziști în Cehoslovacia

• Declarația ceho-germană
• Facing history – The evolution of Czech-German relations in the Czech provinces, 1848–1948 Arhivat în 14 ianuarie 2006, la Wayback Machine.: publicație istorică sponsorizată de guvernul ceh]
• Purificarea etnică postbelică în Cehoslovacia: decretele prezidențiale ale lui Edward Benes, 1945-1948 Arhivat în 13 octombrie 2006, la Wayback Machine..
• Sudetendeutsche Landsmannschaft Arhivat în 9 martie 2007, la Wayback Machine.
• Sudetendeutsches Archiv Arhivat în 3 decembrie 2005, la Wayback Machine.
• Sudetendeutsche Landsmannschaft Bayern
• Ackermann-Gemeinde
• Sudetengermans.com Arhivat în 21 octombrie 2008, la Wayback Machine.
• WorldStatesmen - Czech Republic
• Descrierea expulzărilor, în amintirile unor strămutați, 1951
• BBC 2002 - articol despre germanii sudeți