Taoism

Taoismul (sau daoism) este o filozofie și o religie originară în China, cu origini incerte care se situează aproximativ în mileniul I î.d.Ch .

Termenul taoism cuprinde 2 ramuri principale, care se împletesc:

1. Tao-chia sau taoismul filozofic, în general asociat cu Lao-tzu și lucrarea sa de bază Tao-te ching.

2. Tao-chiao care desemnează religia taoistă - care nu diferă de alte sisteme religioase - cît și toate școlile și curentele mistice care urmăresc prelungirea vieții sau chiar nemurirea prin alchimie, practici respiratorii, sexuale, magie etc.

Definiție

Cea mai bună definiție a taoismului (ramura tao-chia - școala lui Tao) provine din pana lui Alan Watts. Iată un extras semnificativ:

"Diverși filozofi chinezi, scriind probabil în secolele 5-4 î.C, au expus o sumă de idei și un mod de viață care au ajuns să fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperării dintre om și tendința sau cursul lumii naturale; principiile acestei tendințe pot fi descoperite în ritmurile regulate ale apei, gazelor și focului, ritmuri care sunt ulterior întipărite sau reproduse în cele din piatră și lemn și, mai târziu, în multe dintre formele artei."^[1]

După cum vedem, taoismul este un mod de viață inspirat din ritmurile fenomenelor naturale.

Dar, oare, cum se poate inspira un mod de viață omenesc din natură?

Exemplul cel mai bun ni-l oferă artele marțiale, care au împrumutat la origine elemente esențiale - atac, apărare, eschivă etc. - din imitarea mișcărilor corespunzătoare ale animalelor sălbatice. Avem astfel “școli” de arte marțiale care poartă nume pitorești ca “școala tigrului”, “școala maimuței” etc. La fel și în viața domestică de fiecare zi există posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Dacă acorzi studiului acestor fenomene un interes constant, descoperi indicații prețioase privind conduita cea mai potrivită pentru diferite situații de viață.

De pildă, taoiștii au luat imaginea apei ca simbol al acțiunii consecvente care străpunge toate obstacolele nu în mod direct, prin forță, ci indirect, prin maleabilitate și fluiditate. În I-ching (Cartea schimbarilor) simbolismul apei este folosit, în mod pregnant în hexagrama 29 (Abisul, apa), pentru a sugera ideea de adaptare a omului la condițiile, împrejurările de viață, intr-o manieră fluidă, fără a-și denatura esența, autenticitatea interioară.^[2]

Sursele taoismului

Sursele principale ale acestui mod de viață numit "taoism" sunt lucrările clasice ale corifeilor taoismului ca de pildă: Tao-te ching, Chuang-tzu și Lieh-tzu.

Temele care abundă în aceste cărți se pot grupa în jurul câtorva idei de bază: tao, vidul (wu), non-acțiunea (wu-wei), adaptarea la condițiile exterioare. Am văzut deja că taoismul se axează pe concordanța dintre activitățile umane și ritmurile cosmosului. În Scriptura vidului perfect, autorul, Lieh-tzu, descrie relativitatea punctelor noastre de vedere, a regulilor de viață, a prejudecăților care se doresc absolute, într-o mică povestioară care rezumă o întâmplare de viață.

Adaptarea la condițiile exterioare

Este vorba de o familie al cărui fiu talentat și instruit s-a prezentat la curtea suveranului pentru a-i solicita un post. Suveranul și-a zis: “este timp de pace, iar iscusința acestui tînăr mi-ar putea fi de folos, așa că îl voi angaja”. Desigur că un asemenea privilegiu, de a face parte din suita suveranului, aducea multe avantaje atît materiale, cît și sociale. Un alt tînăr, din altă familie, dotat cu aceleași calități ca și primul, s-a gîndit să procedeze și el la fel. Numai că situația se schimbase. Suveranul și-a zis de astă data: “trăim vremuri grele, războiul bate la ușă, iscusința acestui aspirant mi-ar aduce numai pagubă, așa că să i se taie capul!” Morala întâmplării este concentrată în câteva cuvinte: nu există în această lume un principiu de acțiune care să fie valabil în toate împrejurările. Activitatea umană trebuie să țină cont de “jocul” circumstanțelor. De aici accentul pus pe fler, mai degrabă decât pe o activitate intelectuală riguroasă îndreptată spre scop.^[3]

Punctul de vedere surprins aici trimite la unul din conceptele centrale ale taoismului, citat mai sus, acela de adaptare la condițiile temporale. Înclinația noastră naturală de a adopta o ținută corespunzătoare condițiilor meteorologice exterioare este, fără îndoială, exemplul cel mai elocvent al acestui principiu tradus în viața cotidiană.

Este evident că adaptarea la condiții exclude normele de conduită impuse dinainte, prestabilite, valabile în orice împrejurare. Într-adevăr, taoismul pune accentul pe suplețe, la fel ca în parabola pinului și a salciei acoperiți de zăpadă. Ramura de pin, pentru că este rigidă, se rupe sub greutatea zăpezii. Ramura de salcie se îndoaie și zăpada cade de pe ea fără a-i pricinui nici un neajuns.

Poziția amorală a taoismului

La nivel moral, adaptarea la condiții și suplețea conduitei sugerează o poziție amorală adoptată de taoist. De aici sentimentul de neutralitate, de rezervă, de prudență, uneori excesivă, care rezultă din povestirile taoiste cu personaje anonime sau chiar maeștri. “Absența” taoistului nu este, însă, expresia unui vid emoțional - cum ar crede unii - a cultivării detașării și indiferenței în chip deliberat. Ea este în legătură cu înclinația sa de a-și forma o vedere de ansamblu, lipsită de prejudecăți, asupra situației cu care se confruntă, și o consecință logică a raportării juste la o situație concretă de viață care nu solicită intervenția sa implicită.

Sexualitate

Conform unui mit chinezesc, Împăratul Galben a atins nemurirea deoarece a făcut sex cu o mie de virgine.^[4]

Liangpi concluzionează că ding-ul ideal este o virgină pre-menarhică cu puțin sub 14 ani, iar femeile mai mari de 18 ani ar trebui evitate.^[5] Sanfeng a mers mai departe și a împărțit partenerii ding în trei rânduri de importanță descrescătoare: fecioare premenarhice în vârstă de 14-16 ani, fecioare menstruante în vârstă de 16-20 de ani și femei de 21-25 de ani.^[6]^[5]

Note

^ Alan Watts este, fără îndoială, autorul occidental cel mai aproape de spiritul taoismului. Citatul a fost extras din lucrarea sa "Dao, calea ca o curgere de apă", apărută la Humanitas, 1996.
^ Am citat versiunea Richard Wilhelm, care diferă de alte versiuni prin faptul că are comentarii personale la trăsături și hexagrame.
^ Lieh-tzu - “Scriptura vidului perfect” în “Discurs asupra convențiilor și destinului”, cap. VII - “Jocul circumstanțelor”. Versiunea franceză în traducerea lui Benedykt Grynpas, Gallimard, 1961.
^ Fagan, Brian; Durrani, Nadia (2019). „Three. The Big Bang. Lie Back”. What We Did in Bed: A Horizontal History (în engleză). Yale University Press. p. 52. ISBN 978-0-300-24501-1. Accesat în 2 decembrie 2023.
^ ^a ^b Ruan, Fang-fu (1994). „Taoism and Sex”. În Bullough, Vern L.; Bullough, Bonnie. Human Sexuality: An Encyclopedia. New York London: Taylor & Francis. p. 576. ISBN 978-0-8240-7972-7. Arhivat din original la 16 decembrie 2002. The Taoist sexual books, such as the Hsuan wei Hshin (Mental Images of the Mysteries and Subtleties of Sexual Techniques') and San Feng Tan Cheueh (Zhang Sanfeng's Instructions in the Physiological Alchemy), written, respectively, by Zhao Liang Pi and Zhang San Feng, state that the most desirable ding is a girl about 14, 15, or 16 years old just before or after menarche. Zhang Sanfeng went further and divided ding into three ranks: the lowest rank, 21- to 25-year-old women; the middle rank, 16- to 20-year-old menstruating virgin girls; and the highest rank, 14-year-old pre-menarche virgin girls.
^ Ruan, Fang Fu (31 octombrie 1991). „The Value of Virgins as Sex Partners”. În Matsumura, Molleen. Sex in China: Studies in Sexology in Chinese Culture. Springer Science & Business Media. p. 56. ISBN 9781489906090. Almost all Taoist sex handbooks recommend that the "ding" should be a girl of 14 to 16, just before or after menarche. In Zhang Sanfeng's Instructions in Physiological Alchemy, "ding" were classified into three ranks. The lowest rank comprised women between the ages of 21 and 25. The middle rank compromised 16- to 20-year-old virgins after menarche. The highest rank comprised 14-year-old virgins before menarche. ("The Role of Sexual Lore in Taoism" begins on page 50, this is a 2013 edition of a 1991 book)