Viperă (gen)

Pagina „Viperă” trimite aici. Pentru viperă ca specie vedeți Viperă comună.
Viperă
Vipera aspis
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Reptilia
Ordin: Squamata
Subordin: Serpentes
Familie: Viperidae
Subfamilie: Viperinae
Gen: Vipera
Laurenti, 1768
Sinonime [1]
  • Vipera Laurenti, 1768
  • Pelias Merrem, 1820
  • Chersea Fleming, 1822
  • Rhinaspis Bonaparte, 1834
  • Rhinechis Fitzinger, 1843
  • Echidnoides Mauduyt, 1844
  • Mesocoronis A.F. Reuss, 1927
  • Teleovipera A.F. Reuss, 1927
  • Acridophaga A.F. Reuss, 1927
  • Mesovipera A.F. Reuss, 1927
  • Mesohoronis A.F. Reuss, 1927
  • Mesohorinis A.F. Reuss, 1927
  • Latastea A.F. Reuss, 1929
  • Tzarevcsya A.F. Reuss, 1929
  • Latasteopara A.F. Reuss, 1935

Viperele (Vipera) sunt un gen de șerpi veninoși din familia Viperidae, familie care cuprinde cca. 80 de specii răspândite în Eurasia și regiunile tropicale și subtropicale din Africa.

În general viperele au o lungime de la 20 de cm ("Bitis peringueyi") și pot ajunge până la 2.5 m ("Lachesis muta"). Corpul șarpelui este lățit, având frecvent un desen ce seamănă cu litera „V” pe cap, care are o formă triunghiulară. Spre deosebire de „Colubridae” (năpârcă) și „Elapidae”, au corpul acoperit cu solzi mici. Toate speciile din cadrul familiei sunt veninoase, veninul fiind produs de o glandă cu venin, otrava fiind injectată victimei prin doi dinți lungi situați pe maxilarul superior, fiind prevăzuți cu un canal.

Mod de viață

[modificare | modificare sursă]

Aproape toate speciile sunt adaptate să trăiască pe sol, numai speciile „Atheris” din Africa ducând o viață arboricolă. Dintre speciile care trăiesc pe sol pot fi amintite cele din regiuni de deșert, ca „Bitis peringueyi” sau vipera cu corn africană ("Cerastes"), care se deplasează lateral pe nisip, sau vipera „Adenorhinos barbouri” care se deplasează prin mișcări de alunecare.

Viperele sunt în general active ziua și în amurg, cu excepția celor din regiunile calde tropicale, care sunt active noaptea. Speciile care trăiesc în regiunile cu climă temperată cad iarna într-o stare de amorțire.

Hrana lor constă în special din mamifere mici, care sunt omorâte de veninul injectat prin mușcătura viperei. Veninul de viperă este hemotoxic, distrugând hematiile și țesuturile cu care vine în contact (rezultatul fiind necroze), având totodată o acțiune anticoagulantă; printr-o acțiune neurotoxică poate produce paralizii. Câteva specii, ca „Macrovipera schweitzeri”, s-au specializat pe vânare de păsări. Speciile mai mari, ca „Bitis gabonica”, vânează animale mai mari, ca de exemplu porcul cu țepi (Hystricidae) sau maimuțe (Primates), lilieci (Chiroptera) și antilope pitice (Neotragus pygmaeus). Alte specii, ca „Vipera ursinii”, se hrănesc în special cu diferite animale mici și artropode (insecte). Cu mici excepții, viperele sunt animale vivipare (nasc pui vii).

Areal de răspândire

[modificare | modificare sursă]

Arealul lor de răspândire este o mare parte din Africa fără Madagascar, Asia cu unele insule și Europa. Viperele provin probabil din Africa de unde s-au răspândit adaptându-se la noile condiții climatice. Astfel, „Daboia russelii” sau „Macrovipera lebetina” au un areal de răspândire foarte mare, pe când „Montatheris hindii” sau „Macrovipera schweizeri” trăiesc pe areale mai restrânse în Africa. Majoritatea lor trăiesc în regiunile tropicale sau subtropicale, cu excepția lui „Vipera berus” care trăiește în Scandinavia.

În România, Clisura Dunării, zonă din județul Mehedinți, este numită „polul viperelor”.[2]

Daboia russelli

Conform The Reptile Database:

Specii din România

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ McDiarmid RW, Campbell JA, Touré T. 1999. Snake Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference, Volume 1. Herpetologists' League. 511 pp. ISBN 1-893777-00-6 (series). ISBN 1-893777-01-4 (volume).
  2. ^ Unde se află RAIUL ȘERPILOR din România. Turiștii nu pot călca acolo decât însoțiți!, 22 mai 2013, Cristina Lica, Evenimentul zilei, accesat la 22 mai 2013
  3. ^ S. B. Tuniyev, A. Avcı, B. S. Tuniyev, A. L. Agasian, L. A. Agasian. 2012. Description of a New Species of Shield-Head Vipers - Pelias olguni sp. nov. from Basin of Upper Flow of the Kura River in Turkey. Russian J Herpetology Vol 19, No 4. pp. 307-313.
  4. ^ Bisby F.A., Roskov Y.R., Orrell T.M., Nicolson D., Paglinawan L.E., Bailly N., Kirk P.M., Bourgoin T., Baillargeon G., Ouvrard D. (red.) (). „Species 2000 & ITIS Catalogue of Life: 2011 Annual Checklist”. Species 2000: Reading, UK. Accesat în . 
  • Arnold EN, Burton JA. 1978. A Field Guide to the Reptiles and Amphibians of Britain and Europe. London: Collins. 272 pp. ISBN 0-00-219318-3. (Genus Vipera, pp. 211, 214.)
  • Boulenger GA. 1896. Catalogue of the Snakes in the British Museum (Natural History). Volume II., Containing the...Viperidæ. London: Trustees of the British Museum (Natural History). (Taylor and Francis, printers.) xiv + 727 pp. + Plates I.- XXV. (Genus Vipera, pp. 471-472.)
  • Laurenti JN. 1768. Specimen medicum, exhibens synopsin reptilium emendatam cum experimentis circa venena et antidota reptilium austriacorum. Vienna: "Joan. Thom. Nob. de Trattern". 214 pp. + Plates I.- V. (Genus Vipera, p. 99.)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Viperă (gen)