Henriada

Pentru poemul epic al lui Voltaire, aproape omonim, vedeți Henriade.

În studiul operelor lui Shakespeare, Henriada (în original, Henriad), se referă la un grup de piese istorice ale dramaturgului englez numite în original, în critica literară de specialitate, istorii shakespeareane.

Deși părerile criticilor literari specializați în opera Marelui Bard diferă, termenul de Henriadă se poate referi la un grup de patru piese (Henriada ca tetralogie) sau opt piese (Henriada ca octologie, în cazul Henriadei extinse). În secolul al 19-lea, poetul, dramaturgul, criticul și istoricul literar Algernon Charles Swinburne a folosit (probabil pentru prima oară) termenul de Henriadă, referindu-se la doar trei piese istorice shakespeariene, dar utilizarea sa inițială nu mai este folosită astăzi.

Într-un sens mai exclusiv, considerând Henriada o tetralogie, următoarele piese pot fi luate în considerare: Richard al II-lea, Henry al IV-lea, Partea 1, Henry al IV-lea, Partea a 2-a și Henry al V-lea, implicând că acest grup de patru piese reprezintă piesele sale epice avându-l ca erou epic pe Prințul Harry, cel care va urma să devină regele Henry al V-lea. Acest grup mai este cunoscut ca a doua tetralogie sau a doua Henriadă. ^[1]^[2]

Într-un sens mult mai extins, dar și mai inclusiv, Henriada se referă la opt piese de teatru, deci la o octologie, tetralogia menționată anterior, la care se adaugă patru piese anterioare cronologic, dar care sunt bazate pe evenimente istorice ulterioare ale celor descrise în tetralogie, mai exact pe conflictul militar cunoscut ca Războiul celor Două Roze. Aceste patru piese „suplimentare”, adăugate tetralogiei sunt Henry al VI-lea, cu piesele distincte, Henric al VI-lea , părțile întâi, a doua, a treia și Richard al III-lea.^[3]

Piesa Henric al VIII-lea, care este o colaborare a dramaturgilor William Shakespeare și John Fletcher (scrisă probabil în 1613)^[4], nu este parte a Henriadei, deoarece se referă la viața regelui Henric al VIII-lea al Angliei, un rege mai târziu decât regii Henry al IV-lea și al V-lea, nefiind direct conectat cu aceștia și cu evenimentele istorice din timpul domniilor lor.

De asemenea, piesa nu a apărut (în orice material tipărit) decât în 1623, în ediția postumă a operelor Marelui Bard, First Folio, și fiind o piesă din categoria romance, este foarte diferită stilistic de tragediile menționate anterior, cu indicații scenice foarte amănunțite, spre deosebire de cele opt din tetralogia extinsă în octologie.^[5]

Istoric, variante

Henriada inițială - Trei piese

În cartea sa A Study of Shakespeare (Un studiu shakespearian, 1880), Algernon Charles Swinburne se referă la doar trei piese ale Bardului, Henry IV partea 1, Henry IV partea a 2-a și Henry V, ca alcătuind „Henriada noastră engleză” (în original, "our English Henriade"), scriind „[Aceste piese sunt] cel mai copt fruct al dramaturgiei noastre istorice ori naționale, operă definitivă și încoronabilă a creației lui Shakespeare, trebuie evident a fi recunoscută și salutată de toți cei ce [îl studiază pe Bard ca fiind] suverana și suverana trilogie a [pieselor] Regele Henric al IV-lea și Regele Henric al V-lea.”

„The ripest fruit of historic or national drama, the consummation and the crown of Shakespeare’s labours in that line, must of course be recognised and saluted by all students in the supreme and sovereign trilogy of King Henry IV and King Henry V."”

Aceste trei piese sunt, conform lui Swinburne, „marea tragedie națională engleză”, fiind „perfectul triumf a lui Shakespeare în domeniul dramelor patriotice” (în original, "Shakespeare's perfect triumph in the field of patriotic drama."^[6])

H. A. Kennedy scria în 1896, referindu-se la trilogia menționată de Swinburne, Henry IV partea 1, Henry IV partea a 2-a și Henry V, [ca fiind], „luate împreună, cele trei piese formează o Henriadă, a trilogie, a cărei figură centrală este eroul de la Agincourt, [trilogie] al cărei subiect este creșterea sa de la un prinț zăpăcit/descreierat la [a fi] cuceritorul Franței” (în original, "taken together the three plays form a Henriade, a trilogy, whose subject is his development from the madcap prince to the conqueror of France".^[7]

Henriada - o tetralogie

Deși introdus de către Swinburne în 1880, termenul de Henriad a fost larg popularizat mult mai târziu de către Alvin Kernan, în lucrarea sa din 1969, The Henriad: Shakespeare’s Major History Plays (în română, Henriada - Piesele istorice importante ale lui Shakespeare) pentru a transmite ideea că cele patru piese de teatru ale celei de-a doua tetralogii (en Richard II, en Henry IV, en Henry IV, și en Henry V), atunci când sunt considerate ca un grup sau o tetralogie dramatică, au coerență, fiind legate istoric și dramaturgic, având toate caracteristicile primare ale genului epic din poezie. Astfel, Kernan afirmă în lucrarea menționată, că „[tetralogia descrie] ... acțiuni eroice de mari amplitudini implicând mulți oameni și multe activități urmărind mișcările națiunii sau a popoarelor/oamenilor prin schimbări violente de la o stare la alta” (conform originalului, "large-scale heroic action involving many men and many activities tracing the movement of a nation or people through violent change from one condition to another"). În acest context, Kernan, un expert de prima mână în dramaturgia engleză a Renașterii (English Renaissance drama)^[8], vede limpede cele patru piese ca fiind echivalentul grupului de patru piese clasice, a Iliadei lui Homer, a Eneidei lui Virgiliu, a Henriade-ei lui Voltaire (François-Marie Arouet) și a Paradisului pierdut a lui Milton.

Acțiunea Henriad-ei engleze urmărește „călătoria” istorică, de natură dinastică, culturală și psihologică pe care Anglia a întreprins-o în lumea medievală a lui Richard al II-lea, urmată de domnia lui Henric al V-lea, marcată de tranziția istorică a Angliei către Renaștere. Atât politic, cât și cultural, Henriada engleză reprezintă o „mișcare de la [o lume] feudală și ierarhică la statul național și individualism” (conform, "[Henriad represents] a movement from feudalism and hierarchy to the national state and individualism"). De asemenea, Kernan tratează Henriada în termeni spațiali, temporali, mitici și psihologici. Citând din lucrare, academicul Kernan afirmă că „În termeni mitici, trecerea [între cele două perioade, ale celor două domnii] este ca de la o lume-grădină la o lume care decade." (în original, "In mythical terms, the passage is from a garden world to a fallen world.)"

Acest grup de drame au personaje și localizări repetitive, precum au observat, de-a lungul timpului, numeroși critici și pasionați ai operei shakespeare-ane. În același timp, nu există dovezi că acest grup de piese dramatice ar fi fost scris cu intenția de a fi considerate sau percepute ca un ansamblu.^[9]^[10]^[11]^[12]

Personajul Falstaff, care este prezentat prima dată în Henric al IV-lea, partea 1, se re-întoarce în Henric al IV-lea, partea a 2-a pentru a părăsi apoi scena, prin deces, la începutul dramei Henric al V-lea. Falstaff reprezintă lumea tavernelor, o lume pe care Prince Hal o va părăsi definitiv.^[13] Se poate remarca, totuși, că, mai mult sau mai puțin ocazional, grupul celor trei piese ale Henriad-ei în care apare Falstaff este denumit „Falstaffiada” de către unii critici, printre care Harold Bloom este cel proeminent.^[14]^[15]

Henriada - opt piese

Autor și/sau autor(i)

Shakespeare a fost și este clar considerat ca fiind unicul autor al pieselor Henriadei ca tetralogie (secțiunea Henriada - o tetralogie), dar au existat speculații privind posibili co-autori ai triadei de piese privind regele Henric al VI-lea al Angliei, ca parte a Henriadei extinse, cea de opt piese. Încă din secolul al al 18-lea, s-a sugerat ca posibil autor, coautor sau contributor dramaturgul Christopher Marlowe (1564 - 1593).

În 2016, editorii cunoscutului compendiu New Oxford Shakespeare, în frunte cu Gary Taylor, au anunțat că Marlowe și un autor anonim vor fi menționați ca plini co-autori, alături de Shakespeare, pe frontispiciul părților a 2-a și a 3-a a trilogiei dramelor referitoare la Henric al VI-lea (Henry VI) (en Henry VI, Part 2 și en Part 3), respectiv că același Christopher Marlowe, Thomas Nashe și un autor anonim vor fi menționați ca autori ai piesei en Henry VI, Part 1, cu Shakespeare menționat doar ca adaptor al piesei. Deși concluziile echipei de la New Oxford Shakespeare nu sunt împărtășite de toată lumea, este de remarcat că este pentru prima dată când o editare critică importantă a operelor lui Shakespeare îl menționează pe Marlowe ca și co-autor al unora din lucrările Marelui Bard.^[16]^[17]^[18]

Henriade de Voltaire

Producții televizate

1960 — en An Age of Kings (O epocă a regilor)
1979 — en BBC Television Shakespeare
2012 și 2016 — en The Hollow Crown, BBC2^[19]

Cronologie aproximativă

Tetralogiile „Henriadei extinsă”	Datele aproximative ale scrierilor	Anii acoperiți	Piese
Prima Henriadă	1591 – 1594	1422 – 1485	Henry al VI-lea, Părțile 1, 2 și 3; Richard al III-lea
A doua Henriadă	1595 – 1599	1398 – 1415	Richard al II-lea; Henry al IV-lea, Părțile 1 și 2; Henry al V-lea
Nu este parte a Henriadei	1613 – 1619	1491 – 1547	Henric al VIII-lea

Note

^ Dobson, Michael Wells, Stanley. "Henriad". The Oxford Companion to Shakespeare. Oxford University Press (2015) ISBN: 9780198708735
^ Zarin, Cynthia. "Nine Hours of Shakespeare." The New Yorker Magazine. 15 May 2016
^ Skura, Meredith Anne. Shakespeare the Actor and the Purposes of Playing. University of Chicago Press, 1993. p. 131. ISBN: 9780226761800
^ Hoy, Cyrus (1962). „The Shares of Fletcher and his Collaborators in the Beaumont and Fletcher Canon”. Studies in Bibliography. 15: 71–90.
^ „Henry VIII: Entire Play”. shakespeare.mit.edu.
^ Swinburne, Algernon Charles. A Study of Shakespeare. Library of Alexandria (1880). ISBN: 9781465588272 p. 154.
^ Kennedy, H. A. author."Shakespeare Falstaff & Queen Elizabeth." Knowles, James. editor.The Nineteenth Century, a Monthly Review. (1896) Volume 39. Leonard Scott Publication. p. 319
^ Biografia lui Alvin Kernan
^ Kernan, Alvin, B. The Henriad: Shakespeare’s Major History Plays. The Yale Review, p. 55 (1969)
^ Kernan, Alvin, B. ed. Modern Shakespeare Criticism. Harcourt Brace (1970). pp. 245-75
^ Danson, Lawrence. Shakespeare’s Dramatic Genres. Oxford University Press (2000). ISBN: 9780198711728 p. 149
^ [1] Voltaire. The Henriad; a Poem. Published by Sydney Smith (1834)
^ Kernan, Alvin, B. The Henriad: Shakespeare’s Major History Plays. The Yale Review, p. 58 (1969)
^ Bloom, Harold. Falstaff: Give Me Life. Simon and Schuster. (2017) p. 143. ISBN: 9781501164132
^ Brustein, Robert. Letters to a Young Actor. 2009. p. 22. ISBN: 9780786734023
^ [2] Alberge, Dalya. "Christopher Marlowe credited as one of Shakespeare's co-writers". The Guardian. 23 October 2016.
^ Shakespeare, William. The New Oxford Shakespeare: Modern Critical Edition. Oxford University Press (2016) p. vii. ISBN: 978-0199591152
^ Pollack-Pelzner, Daniel. "The Radical Argument of the New Oxford Shakespeare". The New Yorker Magazine. 19 February 2017.
^ „Archived copy”. Arhivat din original la 6 noiembrie 2013. Accesat în 31 octombrie 2013.

Vezi și

Legături externe

en Operele complete Arhivat în 5 septembrie 2012, la Wayback Machine. ale lui William Shakespeare — The Complete Works of William Shakespeare la Shakespeare MIT.edu Arhivat în 5 septembrie 2012, la Wayback Machine.
en Richard al II-lea, textul integral al piesei la Shakespeare MIT.edu
en Richard al III-lea, textul integral al piesei la Shakespeare MIT.edu
en Henric al IV-lea, Partea 1 Arhivat în 3 septembrie 2011, la Wayback Machine., textul integral al piesei la Shakespeare MIT.edu
en Henric al IV-lea, Partea a 2-a, textul integral al piesei la Shakespeare MIT.edu
en Henric al V-lea, textul integral al piesei la Shakespeare MIT.edu
en Henric al VI-lea, Partea 1 Arhivat în 4 octombrie 2019, la Wayback Machine., textul integral al piesei la Shakespeare MIT.edu
en Henric al VI-lea, Partea a 2-a Arhivat în 4 octombrie 2019, la Wayback Machine., textul integral al piesei la Shakespeare MIT.edu
en Henric al VI-lea, Partea a 3-a, textul integral al piesei la Shakespeare MIT.edu
en Henric al VIII-lea, piesa integrală la Shakespeare MIT.edu Arhivat în 5 septembrie 2012, la Wayback Machine.
en New Oxford Shakespeare pe web situl Oxford Scholarly Editions

]]]]

[1] Dobson, Michael Wells, Stanley. "Henriad". The Oxford Companion to Shakespeare. Oxford University Press (2015) ISBN: 9780198708735

[2] Zarin, Cynthia. "Nine Hours of Shakespeare." The New Yorker Magazine. 15 May 2016

[3] Skura, Meredith Anne. Shakespeare the Actor and the Purposes of Playing. University of Chicago Press, 1993. p. 131. ISBN: 9780226761800

[4] Hoy, Cyrus (1962). „The Shares of Fletcher and his Collaborators in the Beaumont and Fletcher Canon”. Studies in Bibliography. 15: 71–90.

[5] „Henry VIII: Entire Play”. shakespeare.mit.edu.

[6] Swinburne, Algernon Charles. A Study of Shakespeare. Library of Alexandria (1880). ISBN: 9781465588272 p. 154.

[7] Kennedy, H. A. author."Shakespeare Falstaff & Queen Elizabeth." Knowles, James. editor.The Nineteenth Century, a Monthly Review. (1896) Volume 39. Leonard Scott Publication. p. 319

[8] Biografia lui Alvin Kernan

[9] Kernan, Alvin, B. The Henriad: Shakespeare’s Major History Plays. The Yale Review, p. 55 (1969)

[10] Kernan, Alvin, B. ed. Modern Shakespeare Criticism. Harcourt Brace (1970). pp. 245-75

[11] Danson, Lawrence. Shakespeare’s Dramatic Genres. Oxford University Press (2000). ISBN: 9780198711728 p. 149

[12] [1] Voltaire. The Henriad; a Poem. Published by Sydney Smith (1834)

[13] Kernan, Alvin, B. The Henriad: Shakespeare’s Major History Plays. The Yale Review, p. 58 (1969)

[14] Bloom, Harold. Falstaff: Give Me Life. Simon and Schuster. (2017) p. 143. ISBN: 9781501164132

[15] Brustein, Robert. Letters to a Young Actor. 2009. p. 22. ISBN: 9780786734023

[16] [2] Alberge, Dalya. "Christopher Marlowe credited as one of Shakespeare's co-writers". The Guardian. 23 October 2016.

[17] Shakespeare, William. The New Oxford Shakespeare: Modern Critical Edition. Oxford University Press (2016) p. vii. ISBN: 978-0199591152

[18] Pollack-Pelzner, Daniel. "The Radical Argument of the New Oxford Shakespeare". The New Yorker Magazine. 19 February 2017.

[19] „Archived copy”. Arhivat din original la 6 noiembrie 2013. Accesat în 31 octombrie 2013.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

v d m Piese Shakespeare • William Shakespeare
Tragedii	Antoniu și Cleopatra Coriolan Cymbeline Hamlet Iulius Cezar Regele Lear Macbeth Othello Romeo și Julieta Timon din Atena Titus Andronicus Troilus și Cresida
Comedii	Doi tineri din Verona (1589–1593) Comedia erorilor (1589–1594) Îmblânzirea scorpiei (1590-1592) Zadarnicele chinuri ale dragostei (1594-1598) Visul unei nopți de vară (1595/1596) Neguțătorul din Veneția (1596-1598) Nevestele vesele din Windsor (1597) Mult zgomot pentru nimic (1597/1598) Cum vă place (1599/1600) A douăsprezecea noapte (1601/1602) Măsură pentru măsură (1603/1604) Totul e bine când se termină cu bine (1604/1605) Pericle, Prinț al Tironului - împreună cu George Wilkins (anii timpurii 1600) Furtuna (1610/1611) Poveste de iarnă (probabil scrisă în 1610, dar publicată prima dată în 1623, în First Folio) Cei doi nobili înrudiți — en The Two Noble Kinsmen - publicată prima dată în 1634 și atribuită lui John Fletcher și William Shakespeare
Piesele istorice ale lui W. Shakespeare	• Regele Ioan - (Viața și moartea regelui Ioan — en The Life and Death of King John) • Eduard al III-lea - (Domnia Regelui Edward al treilea — en The Raigne of King Edward the Third) • Henriada - (Henriada — en Henriada) → * Henric VI (1) — en Henry VI, Part 1 * Henric VI (2) — en Henry VI, Part 2 * Henric al VI-lea (partea 3) — en Henry VI, Part 3 * Richard al III-lea — en Richard III • Henric VIII — en Henry VIII
Ecranizări (diverse exemple)	en Listă a ecranizărilor pieselor lui William Shakespeare • Iulius Cezar (film din 1953) * • Neguțătorul din Veneția (film din 2004)
William Shakespeare — Legătură externă: Operele complete ale lui William Shakespeare - The Complete Works of William Shakespeare la MIT